Legea cu privire la avocatură va fi modificată

  • 03 Martie 2021 14:15
Legea cu privire la avocatură va fi modificată

În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au dat un raport pozitiv la proiectul de modificare și completare a Legii cu privire la avocatură. Noile modificări se referă la avocatul stagiar și procedura de efectuare a stagiului profesional în domeniu.

Potrivit unui comunciat al Parlamentului, autorii inițiativei legislative își propun sporirea eficienței stagiului profesional efectuat și dobândirea unor abilități practice în domeniul specific de activitate, avocatul stagiar având dreptul să asiste avocatul îndrumător la orice fază a procesului civil, penal și contravențional.

Proiectul prevede oferirea unui temei legal avocatului stagiar de a obține cunoștințe și deprinderi practice în domeniul acordării asistenței juridice în materia dreptului penal, procesual penal și contravențional, în perioada efectuării stagiului.

Noile completări mai includ instituirea unei premise eficiente pentru sporirea corectitudinii și a transparenței procesului de accedere în profesia de avocat, și anume constituirea unei Comisii de soluționare a contestațiilor, care va reexamina rezultatele examenelor de admitere la stagiu și ale examenelor de calificare, pentru fiecare etapă. „Necesitatea creării acestei Comisii apare din moment ce dintre toate contestațiile depuse la Comisia de licențiere, nici una nu este acceptată, iar în rezultat să fie modificat calificativul obținut la examenul de licențiere”, se menționează în nota informativă a documentului.

Un alt amendament important propus prin proiectul de lege este determinarea regulilor de publicitate și comunicare a actelor emise de organele de autoadministrare a profesiei de avocat, fiind aleasă preponderent metoda publicării actelor și informației pe pagina-web a Uniunii Avocaților, la o rubrică dedicată actelor recente ale Uniunii, inclusiv fiind stabilit modul și termenii de contestare a actelor administrative.

Urmare a adoptării prezentului proiect va fi necesară modificarea actelor normative ale Uniunii Avocaților din Republica Moldova (Statutul profesiei de avocat, Regulamentul de organizare și funcționare a U.A.R.M.), precum și adoptarea unor acte normative noi, pe domeniile de activitate dezvoltate prin reglementările proiectului de lege care este promovat.

Proiectul urmează a fi transmis spre aprobare plenului Parlamentului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău