Legea ”agenților străini”, care intră în vigoare sâmbătă, ”pune în pericol” aderarea Georgiei la UE, avertizează Bruxellesul

  • 31 Mai 17:40
Legea ”agenților străini”, care intră în vigoare sâmbătă, ”pune în pericol” aderarea Georgiei la UE, avertizează Bruxellesul

Noua lege georgiană a ”agenților străini” - care intră în vigoare sâmbătă - constituie ”un revers grav” democratic care ”pune în pericol aderarea Georgiei la Uniunea Europeană (UE), avertizează Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Această lege reprezintă o ”nouă acțiune agresivă a autorităților georgiene de suprimare a disidenței, restrângere a libertăților și reducere și mai mare a spațiului activiștilor, societății civile și presei independente”, denunță Comisia, potrivit news.ro.

Acest tip de lege pune ”în pericol” procesul de aderare al Georgiei la UE, avertizează într-un comunicat șefa diplomației europene Kaja Kallas și comisarul însărcinat cu Extinderea UE Marta Kos.

UE este ”pregătită să aibă în vedere o revenire a Georgiei pe calea aderării la UE, dacă autoritățile iau măsuri credibile de inversare a reculului democratic. Responsabilitatea le revine numai autorităților georgiene”, subliniază ele.

 

NOU PROIECT DE LEGE A ”AGENȚILOR STRĂINI” INSPIRAT DIN SUA

Parlamentul georgian a adoptat recent un text cu privire la ”agenți străini” - inspirată direct din Statele Unite -, prin care să înlocuiască această lege foarte criticată a ”influenței străine”, care s-a aflat la originea unor manifestații masive în 2024.

În Statele Unite, Foreign Agents Registration Act (FARA)  obligă oice entitate care reprezintă o țară, organizație sau partid să-și declare activitățile autorităților americane.

Autoritățile georgiene prezintă acest nou text ca pe un răspuns la scandalul provocat de vechea lege.

Însă ONG-uri consideră că această legislație ar putea, din contră, să fie folosită de către Guvern pentru a strânge și mai mult lațul împotriva societății civile și opoziției.

Georgia se află într-o criză politică și este zguduită de manifstații zilnice începând din 2024.

Contestarea s-a intensificat după ce premierul Irakli Kobakhidze a anunțat, la sfârșitul lui noiembrie, că Guvernul său nu vrea să deschidă negocieri de aderare la UE până în 2028.

Guvernul de la putere, al Partidului Visul Georgian, este acuzat de un viraj autoritarist și de deturnarea acestei foste republici sovietice de la drumul său european către Moscova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,54 m/s
Thu
6
Fri
11
Sat
11
Sun
5
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău