Cazul este emblematic pentru obstrucționarea presei de către autoritățile turcești. Cinci colaboratori, adevărați stâlpi ai ziarului de opoziție "Cumhuriyet", acuzați de "activități teroriste", au compărut din nou în fața unei instanțe din Istanbul, luni, 25 septembrie. La deschiderea procesului, la sfârșitul lunii iulie, instanța a refuzat să-i elibereze condiționat, spre deosebire de ceilalți șapte colaboratori ai cotidianului, arestați în octombrie.

Luni seara, instanța a dispus eliberarea unuia dintre cei patru jurnaliști, Kadri Gursel, dar a menținut detenția pentru ceilalți  patru acuzați. Judecătorul a decis că dl.Gursel, una dintre cele mai respectate figuri ale jurnalismului din Turcia, ar putea fi eliberat după unsprezece luni de detenție, chiar dacă el urmează a fi judecat pentru "activități teroriste". Procesul a fost amânat pentru 31 octombrie.

Cu această ocazie, Johann Bihr, responsabil pentru Turcia la Reporteri Fără Frontiere (RSF), evaluează situația "dramatică" a presei în Turcia, victima unei "represiuni fără precedent", din cauza puciului ratat din 15 iulie 2016.

Reporter: Care este situația presei astăzi în Turcia?

Johann Bihr: Este dramatică. Turcia ocupă locul 155 din 180 în clasamentul libertății presei stabilit de RSF. Cu atât mai dezastruos este faptul că, acum câțiva ani, țara cunoștea un pluralism mediatic important. Pentru a reduce la tăcere opoziția, a fost nevoie ca peste 100 de jurnaliști să fie închiși. Reprimarea presei este fără precedent după lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016.

Turcia este astăzi cea mai mare închisoare pentru jurnaliști din întreaga lume. Majoritatea se află în arest preventiv. Avocații lor au acces limitat la acuzații așa cum este și cazul afacerilor legate de terorism. Nici judecați, nici condamnați, situația acestor jurnaliști se tărăgănează de mai bine de un an.

Reporter: Există încă jurnaliști critici care își pot face treaba ?

Johann Bihr: Da, dar foarte puțini. Aproape 150 de instituții media au fost închise după lovitura de stat nereușită. Nu mai există un canal de televiziune critic, ci doar o mână de ziare de opoziție. "Cumhuriyet" este unul dintre acestea, ca și "Birgün" și "Evrensel", două ziare de stânga, precum și naționalistul "Sözcü". Dar aceste publicații aproape că nu mai reprezintă nimic ca tiraj (număr de exemplare) și influență.

Aceste ziare sunt hărțuite de regim și sunt scăldate într-o atmosferă nesănătoasă menținută de mass-media aflate la ordinele statului. Ostilitatea față de ele poate îi poate încuraja pe unii să acționeze. Un prezentator al CNN Türk, Ahmet Hakan, a fost agresat și spitalizat după un editorial care critica un jurnalist proguvernamental. Toate aceste intimidări și amenințări mențin un climat de teamă, foarte prezent în Turcia de astăzi.

Reporter: Ce influență are acest lucru  asupra liniei editoriale a ultimelor ziare de opoziție?

Johann Bihr: A existat multă auto-cenzură. Dar a existat mereu un mic nucleu dur, susținut de o constelație de activiști și apărători ai drepturilor omului, care rezistă și continuă pe aceeași linie. Acest lucru se întâmplă în ciuda hărțuirii și a  marginalizării crescânde.

Reporter: Cum a fost percepută eliberarea jurnalistului francez Loup Bureau de către confrații lui de opoziție din Turcia?

Johann Bihr: Nimeni, fără îndoială, nu a văzut în această eliberare ca pe un semn de speranță, căci, de fapt, ea a fost o chestiune de negocieri bilaterale între Franța și Turcia, fără a afecta soarta ziariștilor. Pe de altă parte, arestarea lui a fost percepută ca un semnal îngrijorător. Pentru ei, a fost traversată o linie roșie. Din ce în ce mai mulți jurnaliști străini sunt expulzați și li se ridică acreditările. Asta indică hotărâra regimului de a elimina orice voce critică.

Reporter: Dincolo de sursele media tradiționale, cele online au devenit de asemenea o miză importantă pentru putere, ea încercând să le controleze. Reușește ea să facă asta?

Johann Bihr: Există o mare rezistență pe internet, dar și o presiune tot mai mare. Ea a început odată cu mișcarea de revoltă din 2013 împotriva regimului Erdoğan, când rețelele sociale au jucat un rol major. Mecanismul cenzurii s-a dezvoltat considerabil. Furnizorii de servicii de internet au acum obligația de a bloca, în termen de patru ore, orice pagină web, la ordinele guvernului. Acest lucru merge mână în mână cu creșterea intimidării. Mulți oameni sunt arestați pentru un simplu tweet, așa cum este și cazul multora dintre jurnaliștii închiși.

Din iulie 2016, este și mai rău. Supravegherea rețelelor devine din ce în ce mai puternică. Regimul vizează în special software-ul criptat de mesagerie Bylock. Cum membrii mișcării lui Fethullah Gülen (vrăjmașul declarat al lui Erdogan) îl foloseau, puterea este convinsă că toți cei care îl folosesc au legătură cu predicatorul și sunt complicii puciștilor. În august, au fost emise 35 de mandate de aresatare împotriva unor jurnaliști și colaboratori din mass-media suspectați de legături cu confreria Gülen pentru că au folosit acest serviciu de mesagerie.

La cea mai mică criză, regimul nu ezită să blocheze timp de mai multe zile YouTube, Facebook și Twitter, foarte populare în Turcia. Unele pagini web cu informații critice reușesc încă să existe, cum ar fi Medyascope. Dar pentru cât timp?

Reporter: Ce poate face Uniunea Europeană în fața derivei autoritare a președintelui Erdoğan?

Johann Bihr: Din păcate, Uniunea Europeană nu mai este cel mai influent vector, deoarece perspectivele de aderare nu mai sunt la fel de importante ca pînă acum. În mod cert, Uniunea Europeană are partea sa de vină, deoarece multe state membre nu s-au arătat dispuse să primească Turcia. De ambele părți, toată lumea știe că negocierile sunt într-un punct mort și nu vor duce nicăieri. Dar Europa ar putea face mai mult.

Se știe că Turcia este un partener strategic în privința migranților și a terorismului. Dar trebuie să existe și un dialog sincer și deschis. Dincolo de UE, Consiliul Europei, al cărui membru este Turcia, trebuie, de asemenea, să își joace rolul.

În ceea ce privește situația jurnaliștilor turci închiși, RSF face apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta reprezintă acum unica soluție. Este o urgență, deoarece unii jurnaliști sunt bătrâni și bolnavi...

Interviu realizat de Faustine Vincent

Traducerea: Rodezia Costea

Sursa: Rador