Laura Codruța Kovesi inclusă de universitatea Harvard pe lista femeilor cu contribuții majore în justiție

  • 06 Martie 2019 18:05
Laura Codruța Kovesi inclusă de universitatea Harvard pe lista femeilor cu contribuții majore în justiție

Laura Codruța Kovesi a fost aleasă de Facultatea de Drept a Universității Harvard din Statele Unite printre femeile cu contribuții semnificative în domeniile drept și justiție. Fosta șefă DNA a fost votată, alături de celelalte 20 de femei, de studenții și profesorii Harvard Law.

Fosta șefă DNA a fost votată, alături de celelalte 20 de femei, de studenții și profesorii Harvard Law.

Laureatele reprezintă voci puternice în domeniile lor de activitate, fie că sunt magistrați, profesoare sau activiste”, se arată în anunțul oficial, al universității americane, după cum informează G4media.  

Printre laureate se numără Sarah Leah Whitson (director în Human Rights Watch), Stacey Abrams (politician din SUA), Gloria Allred (avocată specializată în drepturile femeilor), Monica Bell (profesor de drept), Sudha Bharadwaj (activistă pentru drepturile omului în India).

Recent, publicația Financial Times, una dintre cele mai influente publicații la nivel global, într-un editorial semnat de redactorii acesteia, și-a exprimat susținerea față de numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. În opinia publicației londoneze, Uniunea Europeană are acum șansa să transforme declarațiile pro-justiție în fapte. 

„Eforturile lui Kovesi au inspirat milioane de compatrioți să iasă în stradă și să ceară clasei politice sî nu mai obstrucționeze decontaminarea întârziată de corupție a clasei politice din România. Dar a fost recompensată cu adversitatea PSD, partid condus de Liviu Dragnea. Guvernul a manevrat astfel încât să o revoce de la șefia DNA în iulie 2018, pornind de atunci într-o serie de încălcări repetate ale regulilor europene cu privire la statul de drept și independența judiciară.

Forțele anti-reformiste din guvernul României și din justiție sunt atât de disperate să împiedice numirea ei ca procuror european încât a fost pusă sub acuzare pentru suspiciuni firave de abuz în serviciu. Această încercare nerușinată de a o discredita pe Kovesi a coincis cu un OUG țintit să știrbească independența DNA”, au scris cei de la FT. 


sursa: adevarul.ro

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău