La Ungheni va fi dezvoltat un sistem modern de gestionare a deșeurilor, iar în alte raioane vor fi ridicate stații de transfer pentru deșeuri

  • 30 Iulie 19:19
La Ungheni va fi dezvoltat un sistem modern de gestionare a deșeurilor, iar în alte raioane vor fi ridicate stații de transfer pentru deșeuri

În anul 2025, la Florițoaia Veche (Ungheni) va fi construit un depozit modern de deșeuri, iar la Nisporeni și Nișcani (Călărași) vor fi ridicate stații de transfer al deșeurilor. De asemenea, toate gunoiștile neautorizate vor fi închise, gospodăriile vor fi dotate cu tomberoane și va fi desemnat un operator regional de salubritate, transmite MOLDPRES.

Detaliile lucrărilor au fost discutate astăzi de ministrul Mediului, Sergiu Lazatencu, care a fost într-o deplasare la Ungheni. În cadrul vizitei au fost dezbătute subiecte importante privind gestionarea deșeurilor și alte probleme de mediu cu primarii locali. Raionul Ungheni, împreună cu raioanele Călărași și Nisporeni fac parte din Regiunea de Management al Deșeurilor 5 (RMD 5) și, pentru moment, înregistrează cele mai bune rezultate în cadrul proiectului național „Deșeuri solide în Republica Moldova”.

„Performanța notabilă din RMD 5 este rezultatul cooperării excelente dintre autoritățile locale și Ministerul Mediului. Această regiune se pregătește să devină prima zonă în care va fi implementat un sistem modern și ecologic de colectare, sortare și reciclare a deșeurilor. În 2025, la Florițoaia Veche va fi construit un depozit modern de deșeuri, iar la Nisporeni și Nișcani (Călărași) vor fi ridicate stații de transfer al deșeurilor. În plus, toate gunoiștile neautorizate vor fi închise, gospodăriile vor fi dotate cu tomberoane, și va fi desemnat un operator regional de salubritate”, a estimat Sergiu Lazarencu.

Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor 2013-2027 prevede regionalizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor, în prezent fragmentate în opt zone de management a deșeurilor. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a acordat un împrumut țării noastre în valoare de 25 de milioane de euro, cofinanțat de un împrumut de 25 de milioane euro de la BEI pentru a sprijini mai multe zone de gestionare a deșeurilor.

Finanțarea prevede dezvoltarea infrastructurii de colectare și transfer a deșeurilor (containere pentru deșeuri, vehicule pentru colectarea și supravegherea deșeurilor), construcția infrastructurii de eliminare și tratare a deșeurilor solide (depozite de deșeuri, stații de sortare, stații de compostare, stații de transfer), închiderea depozitelor de deșeuri. Investițiile vor varia de la o zonă la alta.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău