La Telenești a fost lansată o campanie de eficiență energetică

  • 25 Iunie 2021 14:28
La Telenești a fost lansată o campanie de eficiență energetică

În orașul Telenești a fost dat startul ieri campaniei de informare „Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente - prioritate a autorităților publice locale”, care se va desfășura în perioada iunie - august 2021, transmite MOLDPRES.

Cu această ocazie, în incinta Consiliului raional a fost instalat un panou care conține informații din toate domeniile legate de eficiența energetică, iar pentru specialiștii în domeniu sunt disponibile informații despre cerințele minime de elaborare a unui audit energetic, scopul și importanța acestuia.

"Ne dorim ca autoritățile publice locale să cunoască cât mai multe informații despre eficiența energetică și, la rândul lor, să îndemne consumatorii locali să opteze pentru produse eficiente energetic. Suntem convinși că prin astfel de acțiuni vom reuși, cu pași mărunți, dar siguri, să responsabilizăm tot mai mult cetățenii în acest sens”, a opinat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin.

Campania de informare derulează în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și UTA Găgăuzia, scopul acesteia fiind diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău