„Basarabia a făcut mai multe decât România pentru Paul Goma”, a declarat autoarea cărții „Destinul unui disident”, îngrijitoarea volumelor „Catherine – roman inedit” și „Unde am greșit?” de Paul Goma și împuternicita legal a fiului lui Paul Goma, Filip Goma, pentru România și Republica Moldova, Mariana Sipoș.

„În timp ce el a fost decorat de statul maghiar, de statul francez, în România eu am făcut demersuri să fie decorat măcar post-mortem și nu au vrut. Au inventat răspunsul pe care ni l-au dat la Uniunea Scriitorilor, că Paul Goma a refuzat de multe ori. E o minciună, nimeni nu i-a propus. Dar Mitropolitul Basarabiei l-a decorat, post-mortem, cu cea mai înaltă decorație a Bisericii ortodoxe la Chișinău pentru mireni, pentru cei care nu sunt preoți.

Noi l-am avut pe Paul Goma. Alții s-au erijat în mari disidenți de ultimă oră, cu merite reale, în 1989, pe când Paul a început în 1956, student fiind. A fost arestat de pe holul facultății la 21 ani, când într-o povestire a scris că Basarabia este pământ românesc. Paul Goma nu le-a reproșat că nu au avut curajul să facă ce a făcut el, le-a reproșat că după revoluție au apărut ca opozanți și disidenți ai regimului comunist”, a menționat Mariana Sipoș. 

„Este bine să arătăm și cealaltă parte a ceea ce a fost Paul Goma, în relația cu Occidentul”, potrivit istoricului Sergiu Musteață, care a documentat problemele din RSSM relatate la microfonul Europei Libere de către Paul Goma.

„Odată ce Goma intrase în zona de polemică în societatea moldovenească contemporană, m-am gândit că este bine să încercăm să povestim lumii occidentale despre realitățile regimului totalitar comunist din România”, a spus Musteață, prezent la eveniment.  

Paul Goma s-a născut în 1935 în Orhei, Basarabia, unde a rămas până la anexarea teritoriului de către fosta URSS, după care s-a mutat împreună cu familia în România. Pe vremea când era student la Institutul de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, a fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare corecțională ca urmare a solidarizării cu revoluția maghiară din 1956 și a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca disciplină obligatorie în școli. După anii de închisoare, a fost muncitor necalificat, iar în 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Român, din care a fost exclus în 1971 în urma publicării romanului „Ostinato”. În 1977, s-a solidarizat cu mișcarea „Charta 77” a intelectualilor cehi, . A fost acuzat de înaltă trădare, arestat și exclus din Uniunea Scriitorilor din România. În 1977, i-a fost retrasă cetățenia română, iar scriitorul a emigrat în Franța împreună cu familia sa, unde a rămas până la sfârșitul vieții, în 2020.