La începutul anului 2025, va fi organizată expoziția națională „Fabricat în Moldova”. Peste 350 de antreprenori își vor prezenta produsele și serviciile la Moldexpo
-
19 Noiembrie 13:44
Mai mult de 350 de antreprenori din Republica Moldova urmează să-și prezinte produsele și serviciile la expoziția națională „Fabricat în Moldova” care va avea loc la începutul anului viitor la Centrul Expozițional „Moldexpo” din Chișinău. Totodată, se așteaptă ca expoziția să adune între 60 și 70 de mii de vizitatori, au anunțat astăzi organizatorii evenimentului, transmite Radio Chișinău.
Expoziția anuală, care a devenit un eveniment de referință în promovarea și susținerea producătorilor locali, este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), cu sprijinul Guvernului. Pe lângă prezentarea produselor, evenimentul va include activități de networking, sesiuni de formare și workshop-uri, organizate în colaborare cu parteneri internaționali, precum USAID și UNDP.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea a subliniat importanța promovării produselor autohtone pe piața locală.
„Companiile autohtone, membre și non-membre ale Camerei de Comerț și Industrie, au nevoie de susținere și promovare, mai întâi pe piața internă și, ulterior, pe piața externă. Trebuie să promovăm aceste produse la noi acasă, pentru că sunt produse de calitate, care merită să fie consumate local. De-a lungul anilor, la această expoziție au participat 5.800 de companii autohtone, iar evenimentul a fost vizitat de peste 1.200.000 de persoane, ceea ce înseamnă că instituția camerală și membrii Camerei au susținut și promovat producătorul autohton. Anul viitor, Camera de Comerț și Industrie își propune să aibă între 350 și 400 de companii participante la acest eveniment”, a spus Sergiu Harea.
Unul dintre partenerii expoziției va susține producătorii locali prin consultanță și suport pentru ca produsele autohtone să fie prezente pe rafturile magazinelor.
„Faptul că avem și un angajament asumat pe parcursul anilor de a susține producătorii autohtoni, pe de o parte, și de a susține inițiativele de promovare a produselor locale, pe de altă parte. Vom avea spații B2B și B2C. Oferim tot suportul necesar producătorilor care doresc să fie prezenți pe rafturile noastre. De asemenea, vom avea și un spațiu B2C în care vom relaționa direct cu clientul. Susținerea producătorilor autohtoni este pentru noi o prioritate, pentru că succesul lor este de fapt și succesul nostru. Acest eveniment nu îl vedem doar ca un eveniment comercial, ci mai degrabă ca o platformă educațională, o oportunitate de a uni producătorul cu consumatorul”, a spus Diana Gonța, brand manager al unei companii partenere.
Expoziția „Fabricat în Moldova” va avea loc între 29 ianuarie și 2 februarie 2025. Producătorii autohtoni sunt invitați să se înscrie pentru participare la expoziție până pe 27 decembrie curent.