La Chișinău se va desfășura ediția a XXV-a a Festivalului-concurs ”Crizantema de Argint”
-
30 Noiembrie 2021 17:18
Mai mulți interpreți și compozitori vor participa la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului-concurs internațional de interpretare și creație a romanței ”Crizantema de Argint”, care se va desfășura în perioada 3-5 decembrie la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, sub egida Direcției de cultură a Consiliului Municipal Chișinău, relatează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, șefa direcției sus-numite, Valentina Volontir, directorul festivalului, a menționat că acesta are drept scop valorificarea și revitalizarea romanței ca gen muzical, sprijinirea interpreților și creatorilor de romanță, popularizarea creațiilor de gen, semnate de autorii contemporani.
Potrivit sursei citate, Festivalul-concurs se va desfășura în două etape, cuprinzând două secțiuni: Interpretare și Creație. Astfel, vineri, 3 decembrie, la ora 18:00, va avea loc Concursul de creație a romanței. În cadrul ei vor răsuna 11 romanțe, compuse de Constantin Baranovschi, Alexei Agachi, Serghei Ciuhrii, Daria Radu, Constantin Rusnac, interpretate de Ileana Țurcanu, Viorica Moraru, Mariana Cepraga, Diana Văluță și Andrei Ștefăneț. Interpreții vor fi acompaniați de Orchestra de muzică populară ,,Folclor”, dirijată de maestrul Petre Neamțu, Artist al Poporului.
Sâmbătă, la 17.00, va avea loc Concursul de interpretare a romanței. În competiție vor intra 11 concurenți. În recital vor evolua Tatiana Jacot, laureată a Marelui Premiu, ediția a XV-a și Cristina Pintilie, laureată a Marelui Premiu, ediția X-a.
Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului-concurs internațional de interpretare și creație a romanței ,,Crizantema de Argint” se va încheia duminică, la ora 17.00, cu Gala Laureaților. În recital vor evolua Cristina Scarlat, Mihail Munteanu, Margareta Ivănuș, George Cojocărescu (Bacău, România), Ansamblul etnofolcloric ”Plăieșii”, Silvia Zagoreanu și Silvia Goncear, laureați ai edițiilor precedente.
Prima ediție a Festivalului-concurs internațional de interpretare și creație a romanței ”Crizantema de Argint” a avut loc în 1992.