La Chișinău, dar și alte localități din R.Moldova sunt organizate evenimente care vin să marcheze Unirea

  • 27 Martie 2017 14:21
La Chișinău, dar și alte localități din R.Moldova sunt organizate evenimente care vin să marcheze Unirea

Cu ocazia a 99 de ani de când Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România de la 1918, la Chișinău, dar și în mai multe localități din Republica Moldova sunt organizate evenimente care vin să marcheze Unirea din 27 martie 1918. 

Unirea Basarabiei cu România de la 1918 este marcată luni, 27 martie, în mai multe orașe din Republica Moldova, unde au loc evenimente culturale. La Chișinău, marcarea zilei de 27 martie a început, fața Primăriei Capitalei, cu un flashmob al tinerilor liberali. Aceștia au propus ca Bulevardului Moscova din sectorul Râșcani al capitalei să fie redenumit în Bulevardul Unirii.

Totodată Ministrul liberal al educației, Corina Fusu, a semnat o circulară potrivit căreia, în perioada 27-31 martie, în instituțiile de învățământ preuniversitar din țară se va desfășura Săptămâna Educației Istorice. În această perioadă vor fi organizate activități dedicate marcării a 99 de ani de la adoptarea deciziei Sfatului Țării din 27 martie 1918 privind Unirea Basarabiei cu România.

Cu ocazia împlinirii a  99 de ani de la Unirea din 1918, în localitatea Ulmu, din raionul Ialoveni, a fost inaugurat bustul poetului Mihai Eminescu. Lucrarea a fost realizată prin efortul locuitorilor localității Ulmu și al Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” din județul Prahova. Evenimentul a continuat cu un recital susținut de Aldea-Teodorovici. În această seară, la Cahul, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, organizează un concert susținut de Mihai Mărgineanu și trupa sa. Iar, la Chișinău, la ora 18:00, Partidul Liberal organizează concertul „Uniți pentru Unire”, care va avea loc la Teatrul „Ginta Latină”.

La Chișinău, a început încă de duminică, 26 martie, marcarea Unirii de la 1918 dintre Basarabia și România. Un tricolor de 100 de metri a fost purtat pe brațe de oameni de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare. Sute de oameni au pornit în marș din scuarul Academiei de Științe și au mers în coloană până la monumentul domnitorului din centrul Capitalei. Manifestanții au strigat lozinci unioniste și s-au prins într-o horă a unirii în Piața Marii Adunări Naționale.

Unirea de la 1918 a fost marcată duminică și la Bălți, unde Teatrul „Nottara” din București  a susținut pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți spectacolul „Funcționarul destinului”.

În România, 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România –  este zi de sărbătoare națională.  Legea, inițiată de deputatul Eugen Tomac și adoptată de parlament în urmă cu aproape două săptămâni, prevede organizarea de evenimente și manifestări publice, ca și arborarea drapelului României pe toate clădirile instituțiilor publice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:2,06 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău