La Chișinău au fost comemorate victimele Holocaustului împotriva romilor

  • 03 August 11:30
La Chișinău au fost comemorate victimele Holocaustului împotriva romilor

Circa 3000 de persoane au fost exterminate în noaptea dintre 2 și 3 august 1944, în lagărul de concentrare Auschwitz II-Birkenau, pe motiv că erau de etnie romă. Alături de statele europene, Republica Moldova a comemorat victimele Holocaustului împotriva romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la stația de tren „Visterniceni”, de unde romii erau deportați spre râul Bug la moarte. Președinta Platformei Femeilor Rome „Romni”, Elena Sîrbu, a spus că este un moment foarte greu atunci când ne imaginăm ce se întâmpla la această stație de tren cu femeile, copiii și persoanele în etate disperate, care aveau în privire frică și necunoaștere, transmite IPN.

Elena Sîrbu a subliniat că, deși 80 de ani par o perioadă îndelungată, în realitate este un interval scurt de timp de la atrocitățile de atunci. Copiii de astăzi și generațiile următoare trebuie ferite de riscul de a trece prin asemenea durere. Ca să păstrăm memoria celor întâmplate și să combatem discriminarea, intenția este să fie ridicat un monument la stația de tren „Visterniceni”, unde să poată fi comemorate victimele Holocaustului împotriva romilor.

Directorul Agenției Relații Interetnice, Veaceslav Reabcinschii, a afirmat că puțini cunosc  istoria Holocaustului împotriva romilor, o tragedie care a afectat profund oamenii și familiile care trăiesc astăzi printre noi și reprezintă această comunitate. Veaceslav Reabcinschii a subliniat, de asemenea, că este necesară implicarea activă a comunităților rome în dezvoltarea țării și eliminarea stereotipurilor din societate, care mai persistă încă.

Reprezentanta Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice la Ministerul Educației și Cercetării, Alisia Parfentieva, a comunicat că pe 2 august Moldova, alături de statele europene, comemorează cele 500 de mii de suflete rome nevinovate, pierdute în lagărele de exterminare naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt amintiți și 25 de mii de romi deportați din România în „lagărele țigăneștiˮ din regiunea transnistreană, dintre care pe parcursul anilor 1942-1944 aproximativ 11 mii și-au pierdut viața. Una dintre cele mai tragice pagini ale Holocaustului romilor a fost consemnată pe 2 august 1944, când a fost lichidat „lagărul țigănescˮ localizat pe teritoriul celui mai mare lagăr de exterminare nazist Auschwitz. Într-o singură noapte, mii de romi, majoritatea femei și copii, au fost introduși forțat în camera de gazare și uciși, evenimentul tragic de la care au trecut 80 de ani, a menționat Alisia Parfentieva.

Funcționara  a adăugat că este necesar să fie consolidate eforturile de combatere a xenofobiei și intoleranței. Ziua europeană de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva romilor reprezintă un moment de asumare publică pentru păstrarea memoriei și conștientizarea consecințelor acestor evenimente tragice. „Este datoria noastră să educăm generațiile viitoare despre consecințele atrocităților naziste, bazate pe superioritate, ură rasială, să promovăm cultura toleranței, să prevenim și să combatem discriminareaˮ, a subliniat reprezentanta Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice al MEC.

Evenimentul a fost organizat de Grupul de lucru cu privire la refugiații de etnie romă și societatea civilă romă, în colaborare cu Agenția Relații Interetnice, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția ONU pentru Refugiați, cu sprijinul Uniunii Europene.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău