Paulescu a studiat medicina în Paris începand cu 1888 și titlul de Doctor în Medicină îl obține în 1897. După această perioadă a studiat chimie biologică și fiziologie la Facultatea de Știinte din Paris și în 1899 obține și titlul de Doctor in Stiinte.

În 1900 se intoarce în Vechiul Regat și devine profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină Internă al Spitalului Sfântul Vincent in București.

Descoperirea insulinei

Diabetul în secolul XIX ducea în multe cazuri la moartea bolnavului, de la punerea diagnosticului unii pacienți supraviețuind cel mult câteva luni. Paulescu își folosește vastele cunostințe dobândite în anii de studii pentru a încerca dezvoltarea unui remediu impotriva bolii.

In condiții grele reușește să extragă pancreina, mai târziu cunoscută ca insulină, din pancreas și o folosește într-un experiment pe un animal diabetic. El observă că după injectarea compusului, nivelul glicemiei redevine stabil.

Cercetarile lui sunt amânate datorită ocupației germane a Bucureștiului, dar descoperirea sa o publică în diverse articole și cărți după război și își brevetează modul de obținere a insulinei la Ministerul Comerțului și Industriei în 1922. Din păcate, instrumentele invechite ale lui Paulescu nu îi permit începerea testelor clinice pe oameni.

In Toronto, o echipa formată din Frederick Banting si Charles Best, cu sprijinul lui J.J.R. MacLeod, întampinau probleme serioase cu extragerea insulinei într-o formă mai puțin toxică pentru oameni. Bertram Collip a fost adus de MacLeod, care nu numai că a reușit să producă un compus aproape pur, dar a și testat-o pe un subiect uman, tânărul Leonard Thompson devenind prima persoana ce a avut o injecție cu insulina.

Nerecunoașterea muncii lui Paulescu si Collip

Într-o întorsatura de evenimente spectaculoasă, cei doi oameni care au avut un rol pivotal în descoperirea și transfomarea insulinei într-un remediu viabil, adică Paulescu și Collip, au fost cu totul ignorați, în anul 1923 J.J.R. MacLeod și Banting primind premiul Nobel, dar numai pentru procedeul de extracție, nu pentru descoperirea lui.

Banting a redenumit mai încolo compusul în insulină și deși nu avut niciun rol în descoperirea lui și-a făcut un renume mondial ca fiind și cel care l-a găsit. Banting a pornit mai apoi chiar în denigrarea cercetărilor lui Paulescu. Din păcate și astăzi în diverse publicații și cărți de specialitate străine studiile lui Paulescu sunt înca trecute ca note de subsol sau interpretate și traduse greșit, adaugând nedreptății istorice.

Paulescu se declara profund dezamăgit de aceste evenimente și de caracterul acestui om care și-a însușit fără scrupule o muncă ce nu i-a aparținut.

Paulescu moare în dimineața zilei de 17 iulie a anului 1931 la 62 de ani. Celebrul Nicolae Iorga îi scrie necrologul în revista Neamul Românesc. Multe alte personalități deplâng trecerea lui in neființă. La cortegiul său funerar au participat peste 30.000 de bucureșteni, veniți pentru a onora memoria sa.

Posteritatea iși aduce aminte

Din fericire, povestea lui nu se încheie aici. Profesorul Ian Murray al Colegiului de Medicina din Glasgow a început o campanie de popularizare a meritelor lui Paulescu.

În urma ei, Comitetul Nobel a stabilit în 1969 că cercetările medicului român au precedat eforturile lui Frederick Banting atât în importanță, cât și în inovație. În 1976 autorul Ion Pavel adună într-o carte documente și interviuri cu personalități care susțin fără tăgadă că descoperirea insulinei a fost facută într-adevăr de Nicolae Paulescu.

În 1990 pentru cercetările sale și progresele medicale ce au decurs din ele este numit membru post-mortem al Academiei Române.

Sursa: Ziare.com