Kremlinul confirmă că un presupus spion american extras din Rusia în 2017 a lucrat în administrația Putin

  • 10 Septembrie 2019 14:54
Kremlinul confirmă că un presupus spion american extras din Rusia în 2017 a lucrat în administrația Putin

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Oleg Smolenkov, despre care presa rusă scrie că ar fi spionul american din materialul CNN pe care SUA l-ar fi extras din Rusia în 2017, a lucrat în cadrul Administrației Prezidențiale de la Moscova, "dar a fost concediat în urmă cu câțiva ani".

În plus, potrivit lui Peskov, atribuțiile lui Smolenkov nu făceau parte din categoria înalților funcționari. "Într-adevăr, Smolenkov a lucrat în administrația prezidențială, dar, în urmă cu câțiva ani, a fost concediat" - a declarat purtătorul de cuvant al lui Vladimir Putin. Peskov a mai menționat că nu deține alte informații cu privire la activitățile "spionului" american.

"Toate aceste discuții din presa americană despre cine pe cine a extras sau cine pe cine a salvat aparțin genului Pulp Fiction" - a adăugat Peskov. Amintim că CNN a difuzat un material potrivit căruia, într-o misiune secretă din 2017, Statele Unite au extras cu succes unul dintre cei mai buni spioni din interiorul guvernului rus, de teama că președintele american, Donald Trump, ar putea expune sursa. Ulterior aparției acestor informații, mass-media din Rusia au scris că spionul respectiv ar fi Oleg Smolenkov. Surse care îl cunosc pe Smolenkov au declarat pentru Kommersant activitatea acestuia a fost mai degrabă una tehnică (achiziții, pregătirea vizitelor), astfel că este greu de crezut că ar fi putut raporta ceva, "în afară de zvonuri".

Alte persoane care susțin că îl cunosc pe Oleg Smolenkov amintesc că acesta a lucrat la Ambasada Rusiei la Washington în perioada în care actualul consilier pentru afaceri internaționale al președintelui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, era ambasador al Rusiei în SUA. După ce s-a întors în Rusia, Oleg Smolenkov s-a bucurat de încrederea fostului ambasador Ușakov.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău