Krasnoselski mulțumește UE pentru contribuție la stabilitatea regiunii transnistrene
-
21 August 14:11

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, este recunoscător Uniunii Europene pentru ajutorul oferit în perioada de criză, transmite IPN.
Krasnoselski a apreciat eforturile UE în menținerea stabilității într-o perioadă marcată de crize geopolitice și economice, subliniind că regiunea transnistreană a reușit să prevină escaladarea conflictelor și să atenueze efectele crizei energetice. Declarația a fost făcută la întrevederea liderului de la Tiraspol cu șeful Delegației UE în Moldova, Jānis Mažeiks, vizita marcând încheierea mandatului de patru ani al ambasadorului european.
„Mulțumesc Uniunii Europene și personal Dumneavoastră pentru contribuția la asigurarea stabilității în Transnistria. Desigur, nu e deloc simplu. Din punct de vedere economic ne este dificil. Moldova exercită o presiune economică fără precedent asupra Transnistriei, ceea ce este rău și incorect, îndepărtându-se de normele Uniunii Europene”, a spus liderul de la Tiraspol.
La rândul său, Jānis Mažeiks a subliniat că Uniunea Europeană a contribuit, cât a fost posibil, la soluționarea problemelor actuale, inclusiv la depășirea crizei energetice de la începutul acestui an. „Mai sunt încă multe înainte, deoarece există chestiuni care nu au avansat în această perioadă. Apreciez foarte mult faptul că s-a reușit menținerea stabilității”, a declarat diplomatul european, potrivit unui comunicat publicat de administrația de la Tiraspol.
Mažeiks și Krasnoselski au discutat și despre alegerile parlamentare din Moldova. Liderul de la Tiraspol a caracterizat actualele tendințe electorale drept „fierbinți, puternice și chiar isterice” și a atras atenția asupra riscului că acestea ar putea să afecteze regiunea transnistreană. Krasnoselski a reiterat dreptul cetățenilor din stânga Nistrului de a participa la vot și a criticat măsurile care ar putea limita exercitarea acestui drept, considerând că astfel de decizii au caracter politic și afectează procesul democratic.
Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc marți, 19 august, la Tiraspol.
Ambasadorul Jānis Mažeiks a fost numit șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova în 2021. Înainte de încheierea mandatului său, emisarul a avut întâlniri cu mai mulți funcționari moldoveni.