Klaus Iohannis: România se împotrivește ideii unei Europe cu mai multe viteze
-
30 Martie 2017 13:57
Președintele Klaus Iohannis a refirmat, joi, în Malta, la summitul PPE, că România nu susține ideea unei Europe cu mai multe viteze, pentru că asta ar adânci diviziunea și neîncrederea dintre statele membre, mai ales pe fondul Brexit și a celorlalte crize cu care se confruntă Uniunea Europeană.
Iohannis a vorbit în discursul său despre semnarea Declarației de la Roma, privind viitorul UE, reafirmând faptul că România nu susține o Europă cu mai multe viteze.
"Principalele noastre politici ar trebui să fie îndreptate spre ceea ce ne poate uni și spre evitarea unei Europe fragmentate. Așadar, România nu susține o Uniune Europeană a «cercurilor concentrice de integrare» sau a «vitezelor multiple», care ar putea să ducă la o creștere a diviziunilor sociale și economice între statele membre. Noi nu considerăm aceste scenarii ca fiind instrumente de aprofundare a cooperării între statele membre, ținând cont de faptul că Uniunea se confruntă deja cu diviziune și neîncredere între membrii săi", a spus Iohannis, în plenul Congresului PPE, scrie news.ro.
El a spus că Europa sa află acum "într-un moment de cumpănă", fiind marcată de crize complexe "de o intensitate fără precedent".
"Atacurile teroriste, migrația, naționalismul, populismul, Brexit-ul și, mai mult decât orice, escaladarea euroscepticismului, au devenit provocări majore. (...) Viziunea noastră pentru viitorul proiectului european este clară: România își dorește o Uniune Europeană puternică, unită și coezivă. Țara noastră a contribuit la consolidarea construcției europene și va continua să o facă, crezând cu tărie în valorile care ne unesc și care fac din noi o adevărată familie europeană: libertatea, democrația, pacea, securitatea, solidaritatea", a mai spus președintele.
Șeful statului a pledat pentru păstrarea unității UE prin renunțarea "la orice ziduri și bariere".
Președintele a vorbit și despre recenta decizie de la Londra privind declanșarea Brexit.
"Deși Brexit-ul a provocat o scădere semnificativă a euro-entuziasmului, o mare parte a membrilor familiei europene a rămas atașată de valorile pe care Uniunea le promovează și consideră că este mai bine să identificăm soluții decât să renunțăm la un proiect care a reușit să aducă armonia și cooperarea pe continent atât de multe decenii. Uniunea Europeană rămâne, în definitiv, un proiect indispensabil pentru noi toți", a spus Iohannis.
În acest context, președintele a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să fie mândră de ce a realizat până acum și să consolideze aceste realizări, precum cele patru libertăți fundamentale, piața comună, zona Schengen, zona Euro, politica de coeziune.
"Nu trebuie să uităm nicio clipă principiul pe care s-a clădit Uniunea Europeană. «Unitate în diversitate» este motto-ul care a ghidat, încă de la început, politicile statelor membre și acest principiu ar trebui să ne fie sursă de inspirație și pentru tot ceea ce ne propunem să facem de acum înainte", a afirmat el.
Președintele Klaus Iohannis se află joi în Malta, unde participă la Summitul PPE, alături de alți șefi de state și de guverne din familia populară europeană, la care se vor discuta teme precum Brexit, migrație și situația din Balcanii de Vest. Șeful statului va avea o întâlnire și cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.
La acest summit sunt prezente și partidele din România afiliate PPE: PNL, UDMR și PMP.