Klaus Iohannis: Dacă se confirmă că elemente dintr-o dronă rusească au căzut în România, ar fi o violare gravă a suveranității noastre
-
06 Septembrie 2023 16:33
Klaus Iohannis a avut o primă reacție, miercuri după-amiază, după ce ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat în cursul acestei zile că bucăți de dronă au fost găsite pe teritoriul României, în județul Tulcea.
„Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire și am solicitat investigarea de urgență și profesionistă a provenienței acestor componente, precum și a momentului și circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele României a mai precizat că aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița românească.
„Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați din NATO. O repet: în cadrul NATO suntem foarte bine apărați, iar România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”, a declarat Hluas Iohannis.
Amintim că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut miercuri că bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României