Klaus Iohannis: Dacă acordul privind Brexit se aprobă, drepturile românilor sunt perfect protejate

  • 25 Noiembrie 2018 12:47
Klaus Iohannis: Dacă acordul privind Brexit se aprobă, drepturile românilor sunt perfect protejate

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că proiectul de acord privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană este unul foarte bun pentru România, el arătând că în forma actuală drepturile românilor sunt perfect protejate.

"Astăzi avem o singură temă pe ordinea de zi, este discuția asupra proiectului de Acord de retragere, Acordul Brexit. Trebuie să înțelegem bine despre ce este vorba. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are două faze importante: retragerea și relațiile viitoare care vor fi stabilite ulterior. Astăzi vorbim de Acordul de retragere. Este foarte important pentru că fără un astfel de acord nimic nu rămâne stabilit între UE și Marea Britanie. Acest acord a fost negociat îndelung, în detaliu, UE 27, noi care rămânem în Uniune, am stabilit o echipă de negociatori cu un negociator șef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi i-am sprijinit, în același timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de acord și până în acest moment pot să spun că suntem mulțumiți de proiect. Proiectul reflectă toate preocupările noastre și soarta românilor din Marea Britanie, finanțarea bugetului UE și multe, multe alte lucruri. Este un acord care are vreo 500 de pagini și opinia noastră este că proiectul este bun, merită mers mai departe", a spus Iohannis, citat de Agerpres, înainte de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

El a subliniat că dacă acest acord se aprobă, drepturile românilor sunt "perfect protejate".

"Drepturile românilor, dacă acest acord se aprobă, sunt perfect protejate. (...) Dacă acest acord intră în vigoare, pentru noi este foarte potrivit", a afirmat șeful statului.

Obiectivul reuniunii extraordinare a Consiliului European este agrearea proiectului de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE).

De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre Declarația politică privind viitoarele relații dintre UE și Marea Britanie.

După agrearea proiectului de către liderii statelor membre în Consiliul European, Acordul de retragere al Marii Britanii din Uniune urmează să fie aprobat formal în Consiliul UE și de Parlamentul European și ratificat de către Parlamentul britanic. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău