Klaus Iohannis: „Jertfa înaintașilor noștri pe câmpul de bătălie - temelia dezvoltării României întregite, democratice și europene”

  • 06 August 2022 13:50
Klaus Iohannis: „Jertfa înaintașilor noștri pe câmpul de bătălie - temelia dezvoltării României întregite, democratice și europene”

Jertfa înaintașilor noștri pe câmpul de bătălie a reprezentat temelia dezvoltării României întregite, democratice și europene, iar acum este datoria noastră să ducem mai departe și să apărăm idealurile, principiile și valorile pentru care ei s-au sacrificat, a subliniat sâmbătă președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis în contextul manifestărilor comemorative de la Mărășești.

Mesajul a fost prezentat de Constantin Ionescu, consilier de stat la Departamentul Securității Naționale, în cadrul evenimentului organizat la Mausoleul Eroilor de la Mărășești.

„Celebrăm astăzi 105 ani de la începutul marii bătălii de la Mărășești, o teribilă încleștare armată, la finalul căreia Armata României a ieșit învingătoare. Prin proporțiile și durata sa, aceasta a fost cea mai mare confruntare de pe frontul românesc din timpul Primului Război Mondial.

România a intrat în război în august 1916 pentru a desăvârși idealul național, pentru a elibera frații oprimați, care trăiau sub dominația imperiilor străine, și pentru a reuni teritoriile locuite de români într-un singur stat. Faptele de arme, curajul, eroismul și sacrificiul ostașilor noștri rămân o sursă de inspirație pentru români, generație după generație", a afirmat Iohannis în mesaj.

Șeful statului a precizat că "niciodată în perioada modernă existența statului român nu a fost într-un pericol mai mare ca în anul 1917".

„Cu toate acestea, Armata României a zădărnicit intențiile inamicului și a fost biruitoare în marile bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz, forțând astfel Puterile Centrale să renunțe la acțiunile ofensive pe frontul românesc. Moralul admirabil al soldaților români a fost reflectat de îndemnul "Pe aici nu se trece!", de la Oituz, reînnoit la Mărășești și care a inspirat, totodată, generația următoare, în timpul bătăliei de la Păuliș din septembrie 1944. Sacrificiile soldaților noștri au făcut posibile nu doar câștiguri militare, ci au determinat și o modernizare a societății românești. Acordarea dreptului egal de vot pentru toți cetățenii, împroprietărirea țăranilor, cu precădere a celor aflați pe front, de către Regele Ferdinand au reprezentat reforme semnificative, care au consolidat parcursul democratic al națiunii noastre", a subliniat președintele Klaus Iohannis.

El a evidențiat în context că, astăzi, România face parte din NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie.

"Țara noastră beneficiază, astfel, și de garanțiile de securitate conferite de apartenența la Alianța Nord-Atlantică. (...) Să ne amintim cu pioșenie de eroii ale căror oseminte se odihnesc în Mausoleul de la Mărășești, pe dealurile Vrancei și pe toate câmpurile de luptă! Glorie eternă eroilor poporului român", a transmis președintele.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău