Kit Harrington: Jon Snow a fost cel mai puternic în sezonul șase
-
19 August 2016 08:50
Actorul Kit Harrington a declarat că interpretarea personajului Jon Snow din sezonul 6 al serialului ''Game of Thrones'', difuzat în primăvara acestui an de HBO, a fost ''cea mai puternică'' față de celelalte sezoane, relatează UPI.
Într-un interviu pentru The Wrap actorul a vorbit despre evoluția personajului Jon Snow de-a lungul ultimelor sezoane, inclusiv despre momentul învierii lui Snow din tărâmul celor morți.
''Știam că personajul o să fie readus la viață, dar nu știam dacă o să revină ca o persoană schimbată, malefică. Deci nu puteam să planific nimic înainte, ceea ce era ciudat'', a spus Harrington. ''Apoi am primit scenariul și într-adevăr Jon se întoarce așa cum a fost inițial. Prima dată mi s-a părut dezamăgitor. Însă este mult mai subtil. Are o perspectivă a ceea ce se află dincolo și anume că nu există viață după moarte. Ceea ce de fapt influențează ceea ce este el și ceea ce vrea el să facă'', a mai spus actorul britanic în vârstă de 29 de ani.
El a mărturisit că personajul lui s-a simțit în siguranță, adăugând în glumă că poate nu ar fi fost bine să spună acest lucru ca să nu moară în sezonul șapte, care va fi difuzat în vara anului viitor, conform UPI.com.
Actorul britanic, care a putut fi văzut recent în rolul unui agent secret britanic în filmul 'Spooks: The Greater Good'', admite cu tărie că rolul lui Jon Snow a adus o contribuție importantă carierei sale. El este convins că i-a deschis multe uși, fiind un lucru la care nici nu se gândea pe vremea când era student.
Kit Harrington va putea fi văzut în acest an în thrillerul western ''Brimstone'', în regia lui Martin Koolhoven, iar la anul în filmul ''The Death and Life of John F. Donovan'', în regia lui Xavier Dolan.