Kîrgîzstan | Președintele anunță că „este gata să demisioneze”
-
09 Octombrie 2020 08:30
Președintele kârgâz Sooronbai Jeenbekov a anunțat vineri că este "gata să demisioneze" în încercarea de a pune capăt crizei politice care zguduie această mică republică din Asia Centrală de aproape o săptămână, după desfășurarea unor alegeri parlamentare controversate, informează AFP.
"Sunt gata să renunț la funcția de președinte al Republicii Kârgâze după ce autoritățile executive legitime vor fi fost aprobate și după ce ne vom întoarcem pe calea legalității", a anunțat șeful statului într-un comunicat publicat pe site-ul președinției de la Bișkek.
Demisia ar putea surveni după stabilirea unei date pentru noi alegeri și după numirea unui guvern care să pună capăt vidului de putere.
Cu toate acestea, nu este clar dacă aceste condiții vor putea fi îndeplinite în contextul în care noi proteste sunt anunțate pentru ziua de vineri, perspectivă care sporește riscul unor ciocniri violente între facțiuni.
Totodată parlamentul, care se află la sfârșit de mandat, nu a fost convocat și nici nu a numit unul din cei cel puțin trei candidați la funcția de premier interimar, unii deputați spunând că se tem pentru siguranța lor, potrivit Reuters.
Anterior, Jeenbekov, care nu a mai apărut în public de luni, asigura populația că demisia nu era un subiect "la ordinea zilei" și preciza că negociază cu diferite grupări politice.
Cu toate acestea, președintele kârgâz se află sub presiunea adversarilor săi politici, a Rusiei și a forțelor de securitate kârgâze, presiune care apăsa în același timp asupra clasei politice pentru găsirea unei ieșiri din criză. Protestul postelectoral actual este alimentat de confruntarea acerbă dintre președintele Jeenbekov și predecesorul său și fost mentor politic Almazbek Atambaiev, recent eliberat din închisoare de susținătorii săi.
Protestele violente zguduie țara începând de marți. Participanții la manifestații denunță comiterea de fraude la alegerile desfășurate duminică. Scrutinul a fost câștigat de două partide apropiate șefului statului, dar cel puțin 11 partide au refuzat să accepte rezultatele, iar observatori occidentali au declarat că alegerile au fost marcate de dovezi credibile de cumpărare a voturilor. Ciocnirile din capitală s-au soldat până acum cu cel puțin un mort și sute de răniți.
Tensiunile nu au fost risipite de decizia autorităților de a invalida rezultatele alegerilor legislative.
Acest stat din Asia Centrală cu 6.5 milioane de locuitori care se învecinează cu China și găzduiește o bază militară aeriană rusă și o importantă companie minieră canadiană, cea mai pluralistă, dar și cea mai instabilă țară din regiune, a avut deja parte de două revoluții, iar trei dintre președinți au ajuns la închisoare sau s-au exilat în perioada de după dobândirea independenței.
În pofida stării de incertitudine și fără o conducere legitimă, funcționari cu vechime ai statului kârgâz par să dețină controlul forțelor de securitate, notează Reuters.
GKNB, puternicele servicii de securitate kârgâze, au cerut clasei politice să reinstaureze ordinea în contextul în care mai multe facțiuni revendică controlul asupra instituțiilor statului. Rusia a recunoscut autoritatea persoanei care a preluat controlul GKNB, Omurbek Suvanaliev. Șeful Serviciilor Speciale Ruse (FSB) Aleksandr Bortnikov și-a semnalat sprijinul pentru "eforturile GKNB de a stabiliza situația și de a evita haosul", potrivit Kremlinului.
Una din primele decizii ale lui Suvanaliev, anunțată de Interfax, a fost închiderea frontierelor din "motive de securitate", ordin intrat în vigoare.
Noul șef al GKNNB a declarat că nu știe unde se află președintele țării.
Personalități din diferite partide din opoziție au anunțat că dețin controlul asupra unor instituții precum procuratura sau ministerul de interne.
În fața principalelor clădiri guvernamentale nu au fost văzut văzuți polițiști, notează AFP.