Kievul avertizează că Rusia planifică un atac militar asupra Ucrainei dinspre Marea Azov

  • 15 Martie 2019 14:13
Kievul avertizează că Rusia planifică un atac militar asupra Ucrainei dinspre Marea Azov

Comportamentul agresiv al Rusiei în strâmtoarea Kerci și în Marea Azov are drept scop distrugerea economiei regiunii și crearea condițiilor militare necesare pentru un atac de pe mare împotriva Ucrainei - a declarat, la Strasbourg, directorul Departamentului Politic al Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, Oleksi Makeev.

Reprezentantul Ministerului ucrainean de Externe a adus în discuție atacul Rusiei de la sfârșitul anului trecut, când forțele speciale ruse au capturat trei nave ucrainene și i-au reținut pe toți cei 24 de marinari aflați la bord. "Atunci, Moscova nu a comunicat închiderea oficială a strâmtorii Kerci și, totodată, a blocat trecerea pe sub podul Crimeii. Analizând comunicațiile radio interceptate ale armatei rusești, devine clar faptul că atacul armat asupra navelor ucrainene nu a fost accidental sau spontan" - a explicat Makeev.

Prin urmare, a continuat oficialul ucrainean, acest atac al Rusiei este un act de agresiune, conform definiției prevăzute în Rezoluția Adunării Generale a ONU din 1974. "Kremlinul poate fi oprit într-un singur mod pașnic - prin impunerea și înăsprirea sancțiunilor, care lovesc economia Federației Ruse. Rusia înțelege doar argumentul forței, iar negocierile cu partea rusă trebuie să aibă loc doar dintr-o poziție de forță. Am auzit că, din păcate, sancțiunile nu sunt foarte populare aici și nici în multe alte capitale europene, dar vă rog să înțelegeți că acesta este singurul instrument pașnic pe care îl au europenii pentru a opri acțiunile și agresiunile militare ale Rusiei" - a subliniat diplomatul ucrainean.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău