Grecia, Turcia și Cipru au beneficiat de o normalizare a relațiilor care s-a înregistrat în regiune începând cu sfârșitul anilor '90. Aceste beneficii s-au făcut simțite pe scară largă în Europa și pe celălalt mal al Atlanticului. UE și NATO și-au permis luxul de a nu se mai îngrijora pentru tradiționalele puncte de conflict, cum ar fi spațiul maritim și aerian din Marea Egee, Cipru, Balcani și Tracia. Însă conducerea politică din regiune și cele două maluri ale Atlanticului nu-și mai permit luxul de a sta liniștiți. Pericolele diplomației riscante și ale producerii unui accident au revenit, scrie KATHIMERINI.

În primul rând, niciunul dintre diferendele politice și teritoriale nu a fost rezolvat. Acest lucru în sine nu reprezintă un pericol direct, dar devine mai problematic în corelație cu activitatea navală și aeriană în creștere în Marea Egee, dar și cu încercările de a exploata comercial resursele energetice ale regiunii.

Grecia, Turcia, Ciprul, Israelul și Egiptul au în realitate un interes comun de a obține cât mai multe resurse în Mediterana de Est, inclusiv din energie și turism. Dar tensiunea dominantă în regiune îngreunează dezvoltarea și valorificarea acestor resurse. În special, în domeniul exploatării resurselor energetice din spațiul maritim unde costul conductelor submarine este foarte ridicat, iar colaborarea regională este de o importanță vitală. Este de asemenea "cheia" pentru minimizarea riscurilor de mediu. În condiții de confruntare geopolitică, perspectivele pentru valorificarea resurselor energetice nu sunt încurajatoare.

În al doilea rând, tonurile ridicate de pe cele două maluri ale Mării Egee fac dificilă o diplomație cumpătată. În condiții normale, cazul militarilor greci care au trecut din greșeală granița greco-turcă s-ar fi rezolvat imediat și tacit. Faptul că nu s-a întâmplat acest lucru este un avertisment cu privire la eventuale viitoare accidente în aer sau pe mare. Din Balcani până în Orientul Apropiat, guvernele se tem mai mult decât orice să nu pară slabe. Naționalismul este o forță puternică în regiune, în special în Turcia care se confruntă cu numeroase provocări în domeniul securității. Din păcate, nu există progres diplomatic cu privire la problema unificării Ciprului, cu toate că situația în insulă s-a stabilizat. Ciprul este mai degrabă amenințat de riscuri care au legătură cu regiunea extinsă decât de probleme care privesc insula în sine.

În sfârșit, haosul regional predominant ar putea fi de durată și ar putea reprezenta un magnet pentru fricțiuni între marile puteri. Înrăutățirea imaginii strategice a regiunii extinse, din Libia până în Irak, din Balcani până în Marea Egee va continua. Siria s-ar putea să nu se mai refacă niciodată teritorial. Dar chiar și dacă ar fi reunificată sub regimul Assad, cu sprijinul Rusiei și al Iranului, acest lucru nu ar fi o îmbunătățire nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere al securității. Perpetuarea conflictelor va continua să genereze fluxuri de imigranți și refugiați și să alimenteze infracționalitatea internațională, cu un mare cost uman.

Cel mai rău scenariu este acela în care criza din Siria ar provoca un conflict armat între Rusia și NATO sau între Iran și SUA (deja se desfășoară un război la tonuri joase între Israel și Iran). Niciunul dintre jucătorii locali sau externi nu are interesul de a provoca un conflict deschis extins. Istoria este însă plină de cazuri de țări care au ajuns la război printr-un accident, într-un context de adversitate și lipsă de încredere reciprocă. Scena internațională actuală are multe puncte care sunt candidate la un eventual accident, de la Marea Baltică până în Coreea. Din păcate, un astfel de punct este și Mediterana de Est.

Articol de Ian Lesser, vicepreședinte al German Marshall Fund of the United States

Traducerea: Carolina Ciulu

Sursa: Rador