Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată cel mai recent sondaj pentru Casa Albă (Reuters/Ipsos)
-
23 Octombrie 08:00
Candidata democrată la președinția SUA, actuala vicepreședintă Kamala Harris are un avantaj mic, de 46% față de 43%, în fața candidatului republican Donald Trump, în intențiile de vot ale americanilor înaintea scrutinului din 5 noiembrie, arată un nou sondaj Reuters/Ipsos publicat marți, potrivit Agerpres.
Rezultatul sondajului este asemănător cu cel anunțat săptămâna trecută, 45% față de 42%, ceea ce întărește perspectiva unei curse deosebit de strânse, transmite Digi24.
Noul sondaj a mai arătat și că alegătorii americani au o percepție sumbră asupra economiei și imigrației și favorizează în general abordarea lui Trump în aceste chestiuni. Astfel, în opinia a circa 70% dintre alegătorii înregistrați, costul vieții merge într-o direcție greșită, 60% au apreciat la fel despre economie și 65% despre politica privind imigrația.
Alegătorii au mai indicat că principalele probleme ale SUA le reprezintă în acest moment economia și imigrația, pe lângă amenințările la adresa democrației. Întrebați care dintre candidați are o abordare mai bună în aceste chestiuni, preferatul a fost Trump, cu o diferență de 46% la 38% în ce privește economia și 48% față de 35% în ce privește imigrația.
În schimb, Harris este preferată în ce privește abordarea față de extremismul politic și amenințările la adresa democrației, cu o diferență de 42% la 35%.