Kamala Harris: „Dacă Trump ar fi președintele SUA, Putin s-ar afla acum la Kiev, țintind Polonia”

  • 11 Septembrie 14:04
Kamala Harris: „Dacă Trump ar fi președintele SUA, Putin s-ar afla acum la Kiev, țintind Polonia”

Războiul din Ucraina și atitudinea față de agresiunea brutală a Rusiei a fost una din temele importante ale primei dezbateri televizate dintre cei doi candidați la alegerile prezidențiale din Statele Unite, din această toamnă. Kamala Harris l-a acuzat pe Donald Trump că dacă ar fi fost președinte în februarie 2022, când armata rusă a atacat la scară largă Ucraina, Vladimir Putin s-ar fi aflat acum la Kiev, transmite Radio Chișinău.

Războaiele din Ucraina și Israel, migrația, dreptul la avort și economia au fost câteva dintre temele discutate în cadrul primei dezbateri între candidata democrată Kamala Hariis, actuala vicepreședintă a SUA și fostul președinte republican, Donald Trump, acuzat și cercetat în mai multe dosare penale. 

Referindu-se la războiul din Ucraina, Donald Trump, cunoscut pentru declarațile sale populiste, a spus că el ar fi putut negocia un acord de pace încă înainte de a fi ales președinte și că Statele Unite „se joacă cu un al Treilea Război Mondial”. Întrebat direct, în repetate rânduri, de către unul din moderatorii dezbaterii, dacă își dorește ca Ucraina să câștige războiul cu Rusia, Donald Trump a evitat să răspundă, acuzându-l în schimb pe actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, de incompetență în negocieri cu Putin.

Biden nu avea nicio idee cum să vorbească cu Putin și cum să îl oprească, și acum avem milioane de oameni care au murit și suntem în preajma celui de al Treilea Război Mondial, ne jucăm cu un alt război mondial”, a spus Donald Trump.

Doar pentru a clarifica, dle Trump, credeți că este în interesul Ucrainei să câștige acest război?”, l-a întrebat moderatorul.

Este în interesul SUA să se încheie acest război pentru că trebuie să oprim aceste vieți omenești de a fi distruse”, a fost replica lui Donald Trump. 

Vicepreședinta Kamala Haris l-a acuzat pe contracandidatul ei de prietenie cu dictatori din lumea întreagă. Dacă Trump ar fi fost președinte în timpul invaziei ruse în Ucraina, atunci „Putin ar fi stat la Kiev cu ochii pe restul Europei”, iar într-un astfel de scenariu președintele rus s-ar muta în Polonia, l-a confruntat Kamala Haris pe fostul lider de la Casa Albă.

„Ca urmare a susținerii noastre militare, Ucraina rezistă ca un stat independent și liber. Pe agenda lui Putin nu se află doar Ucraina. De asta înțelegem de ce partenerii noștri din Europa se simt în siguranță, pentru că nu mai sunteți acum președintele SUA. Ce am făcut noi: l-am sprijinit pe președintele Zelenski să mențină capacitatea Ucrainei de a lupta pentru propria independență. Altfel, Putin s-ar afla acum la Kiev, țintind Polonia. De ce nu le spuneți celor 800.000 de polonezi americani de aici, din Pennsylvania, cât de repede ați renunța de dragul favorii și ceea ce credeți că este o prietenie cu un dictator, care nu ar face altceva decât să te mănânce la masa de prânz”, a spus Kamala Harris în cadrul dezbaterii cu Trump. 

Platforma online PredictIt arătă o scădere a ratingului lui Trump în timpul dezbaterii, de la 52% la 47%. În același timp, șansele Kamalei Harris au crescut de la 53% la 55%, potrivit agenției de presă Reuters. Alegerile prezidențiale în Satele Unite vor avea loc pe 5 noiembrie.

Citiți și: Cine a câștigat dezbaterea Donald Trump – Kamala Harris, potrivit presei americane

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Fri
19
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău