Justiția franceză l-a pus în libertate pe fostul ministru Bernard Tapie, judecat pentru ''escrocherie''

  • 09 Iulie 2019 14:13
Justiția franceză l-a pus în libertate pe fostul ministru Bernard Tapie, judecat pentru ''escrocherie''

Justiția franceză l-a pus în libertate marți pe fostul ministru Bernard Tapie, judecat în primăvară pentru ''escrocherie'' în controversata afacere de arbitraj asupra vânzării companiei Adidas, afacere care i-a adus 404 milioane de euro în 2008, înainte de a fi anulată pentru "fraudă", informează AFP, preluat de Agerpres.

Tribunalul corecțional din Paris a decis că "niciun element al dosarului nu permite să se afirme" că acest arbitraj ar fi fost fraudat.

O pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare a fost cerută la 1 aprilie împotriva lui Tapie, judecat pentru "escrocherie" și "deturnare de fonduri publice".

Acest verdict intervine după aproape 20 de ani de proceduri judiciare care au vizat inclusiv persoane din vârful statului francez, printre care viitoarea președintă a Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, la acea dată ministru al economiei, care a fost condamnată în 2016 pentru "neglijență", dar achitată de pedeapsă.

Bernard Tapie, care suferă la 76 de ani de o recidivă a două tipuri de cancer, la esofag și la stomac, a obținut în octombrie 2008 suma de 404 milioane de euro, dintre care 45 de milioane cu titlu de prejudiciu moral, după un arbitraj între el și statul francez asupra vânzării companiei de echipament sportiv Adidas. Omul de afaceri Bernard Tapie îi reproșa băncii publice Credit Lyonnais că l-a păcălit achiziționând Adidas pentru suma de 315,5 milioane de euro în februarie 1993, înainte de a revinde compania cu 701 milioane în 1994.

În 2015, acest arbitraj a fost declarat în final fraudulos și anulat de justiție, care l-a obligat pe Bernard Tapie să ramburseze cele 404 milioane de euro despăgubiri acordate.

În paralel cu această procedură, justiția a declanșat în 2013 o anchetă penală împotriva lui Bernard Tapie și diferiților actori ai procedurii de arbitraj, pentru "escrocherie în grup organizat" și "deturnare de fonduri publice".

Șase persoane au compărut în fața Tribunalului din Paris pentru a răspunde în legătură cu rolul lor în arbitrajul viciat, printre care și directorul general al operatorului de telefonie Orange, Stephane Richard, care a fost la rândul său pus în libertate, după ce parchetul ceruse împotriva lui o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu executare, 100.000 de euro amendă și interdicția de a accede în orice funcție publică vreme de cinci ani. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău