Justiția americană a autorizat recuperarea telegrafului de pe Titanic

  • 21 Mai 2020 09:34
Justiția americană a autorizat recuperarea telegrafului de pe Titanic

Justiția americană și-a dat acceptul în această săptămână pentru o expediție ce vizează recuperarea telegrafului de pe Titanic și a autorizat în același timp, pentru prima dată, decuparea epavei celebrului pachebot, informează AFP, preluat de Agerpres.

Un judecător federal din statul Virginia a acceptat o cerere a companiei R.M.S. Titanic, care speră să aducă la suprafață în vara acestui an stația radio de la care au fost transmise semnalele S.O.S. de pe această navă.

Magistratul Rebecca Beach Smith a considerat că telegraful Marconi de la bordul Titanicului are "o mare valoare istorică, educativă, științifică și culturală" și că operațiunea ar permite "întreținerea amintirii" celor aproximativ 1.500 de persoane care au murit în naufragiul din 1912.

Compania R.M.S. Titanic a realizat deja mai multe misiuni de recuperare după descoperirea epavei Titanicului în 1985, dar s-a mulțumit până acum cu colectarea unor obiecte de pe fundul oceanic, răspândite între cele două secțiuni ale epavei.

În 2000, justiția americană i-a interzis să taie epava pentru a recupera o colecție de diamante. De această dată, judecătoarea americană a considerat că este posibilă o astfel de acțiune, "în regim minimal", pentru a tăia un culoar de trecere în corpul navei care să ducă până la aparatul căutat.

Dar, potrivit cotidianului The New York Times, R.M.S. Titanic va încerca să evite această opțiune și ar dori să ajungă la acel telegraf printr-o lucarnă.

Titanic, cel mai mare pachebot din lume, a părăsit portul Southampton din Anglia pe 10 aprilie 1912 cu ocazia călătoriei sale inaugurale, la finalul căreia trebuia să ajungă la New York. După ce s-a ciocnit de un aisberg, nava s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. De atunci, epava Titanicului se află la o adâncime de 3.821 de metri în apele internaționale ale Atlanticului de Nord.

Aducerea la suprafață a unor obiecte de pe epavă a generat mereu polemici aprinse. Anumite persoane, începând cu urmașii victimelor, consideră epava Titanicului drept un monument inviolabil, un loc de înmormântare. Dar după descoperirea sa, epava este asaltată de turiști și de căutători de comori.

Statele Unite și Marea Britanie au încheiat un tratat, intrat în vigoare în ianuarie, care le permite să acorde sau să retragă licențe care autorizează pătrunderea în epavă, acțiune protejată și de Convenția UNESCO pentru protecția patrimoniului cultural subacvatic. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău