Jurnalul Oficial al UE a publicat decizia cu privire la regimul liberalizat de vize pentru Ucraina
-
22 Mai 2017 12:55
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat decizia potrivit căreia cetățenii Ucrainei pot circula fără vize în Uniunea Europeană, începând din data de 11 iunie 2017.
Din document reiese faptul că cetățenii Ucrainei pot călători în UE fără viză peste exact 20 de zile. Rada Supremă a Ucraine a anunțat că următorul pas pe care urmează să-l facă Ucraina este introducerea de vize cu Rusia.
Amintim că Parlamentul European a aprobat acordul informal cu Consiliul prin care cetățenii ucraineni vor putea călători pentru perioade scurte în UE, fără vize.
Conform noii legislații, cetățenii din Ucraina care au pașaport biometric, vor putea să intre pe teritoriul UE fără vize, pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile, pentru turism, vizite, afaceri, dar nu pentru a munci. Exceptarea de la vize se aplică în toate statele UE, mai puțin în Irlanda și Marea Britanie, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.