Jurnalul lui Bin Laden a fost făcut public de CIA
-
02 Noiembrie 2017 08:39
O excursie făcută vara în Marea Britanie, pe când era adolescent, și vizitele la locul natal al lui Shakespeare l-au convins pe Osama bin Laden că Occidentul este decadent, scria liderul al- Qaida în jurnalul său personal cu puțin timp înainte de a fi ucis de forțele speciale americane în 2011, conform The Guardian.
Jurnalul se numără printre cele 470.000 de documente adunate din casa în care Bin Laden a fost ucis, documente care au fost făcute publice miercuri de CIA "în interesul transparenței și pentru a sprijini opinia publică în a înțelege fenomenul al - Qaida și pe Bin Laden", relatează News.ro.
Today we released nearly 470,000 files recovered in 2011 raid on Usama Bin Ladin’s compound in Abbottabad, Pakistan.https://t.co/QZcoAu3uEw pic.twitter.com/Dn8awV9ndn
— CIA (@CIA) 1 noiembrie 2017
Deși până acum au mai existat informații conform cărora bin Laden a călătorit în Occident, aceasta este prima confirmare.
El a mers pentru prima dată în Occident pentru a fi supus unui tratament, nespecificat, când era în clasa a șasea și avea 13 ani.
În anul următor, adolescentul, fiu al unui miliardar saudit cu afaceri în domeniul construcțiilor, a stat 10 luni în Marea Britanie, la studii. Bin Laden nu oferă alte detalii, dar se pare că a urmat cursuri de limba engleză la Oxford.
În jurnal, Bin Laden prezintă vizitele la casa lui Shakespeare din Stratford- upon- Avon, dar spune că nu a fost impresionat de societatea britanică.
El recunoaște că vârsta nu îi permitea să își formeze o imagine completă despre viața în Marea Britanie, însă remarcă faptul că mergea în fiecare duminică să viziteze casa lui Shakespeare.
"Nu am fost impresionat și am constatat că erau o societate diferită de a noastră și o societate cu principii morale permisive", mai notează Bin Laden în jurnal.