Jurnalistele de investigație, Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor, deținătoarele European Press Prize: „Este momentul în care trebuie să conștientizăm că riscurile nu au dispărut” (Audio)

  • 29 Mai 17:45
0%
00:00:00
00:00:00

Investigația Ziarului de Gardă „În slujba Moscovei”, realizată de jurnalistele Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor, a primit European Press Prize (Premiul European pentru Presă), acordat în premieră în Republica Moldova. „O investigație sub acoperire uluitoare, care arată cum banii rusești și rețelele de influență au operat în Moldova – plătind oamenii pentru a participa la mitinguri și pentru a vota împotriva candidatei pro-UE Maia Sandu”, au constatat membrii juriului. Câștigătorii premiului au fost anunțați aseară, 28 mai, la Bari, Italia. Cu două zile înainte, aceeași investigație a fost premiată ca „superscrierea anului” în Republica Moldova și România, la o ceremonie desfășurată la București, organizată de Fundația Friends For Friends. Ina Guțu a stat de vorbă cu Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor înainte ca acestea să ia avionul spre Chișinău. Investigația „În slujba Moscovei” a demonstrat schema ierarhică creată de Ilan Șor și Kremlin, de corupere și cumpărare la propriu a voturilor, menită să discrediteze parcursul european al Republicii Moldova. A fost publicată anul trecut, în două etape – înainte de referendumul pro-european și primul tur al prezidențialelor, iar mai apoi, înainte de al doilea tur de scrutin al prezidențialelor. Ancheta a fost aleasă câștigătoare din lista scurtă de 25 de investigații, selectate dintr-un total de 810 proiecte la nivel european.

Radio Chișinău: Sunteți la aeroport, încă în Bari?

Natalia Zaharescu: Urmează să ne îndreptăm spre aeroport și avem niște premii valoroase în bagaj, spunem noi, pentru jurnalismul din Republica Moldova.

Radio Chișinău: Felicitări pentru aceste premii, Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor. În acest an, 2025, distincția a fost oferită în premieră pentru Republica Moldova.

Natalia Zaharescu: Mulțumim!

Radio Chișinău: Ce înseamnă pentru voi, personal, acest premiu? Ce v-au spus membrii juriului, ce au apreciat? Pentru ce au acordat acest premiu?

Natalia Zaharescu: Pentru mine, această distincție este foarte importantă în contextul în care, iată, jurnalismul din Republica Moldova este apreciat la nivel european. Ne face să ne simțim parte a jurnalismului european de calitate și parte a comunității europene, în care toți ne dorim să ajungem ca membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Cu membrii juriului nu am discutat, dar am vorbit cu mai mulți colegi din presa europeană. Ne-au spus că au fost impresionați de metoda de documentare. Desigur, subiectul abordat este foarte actual și dureros pentru întreaga Europă: modul cum Rusia încearcă să influențeze politicile în țările pe care le poate controla sau în care dorește să aibă mai multă influență.

Este un subiect urmărit, cred, de întreaga presă europeană.

Măriuța Nistor: Pentru mine, acest premiu este dovada că nu trebuie să fim doar martorii istoriei, ci trebuie să o scriem. Iar Republica Moldova s-a aflat în rând cu țările europene aici, la Bari. Ziarul de Gardă a fost alături de redacții de top din întreaga Europă. Înseamnă că ceea ce facem este bine, este corect, este onest și e dovada că Ziarul de Gardă nu scrie doar investigații, știri, reportaje, ci scrie și istorie.

Radio Chișinău: Natalia, ai menționat puțin despre această investigație care a arătat întregii lumi cum Rusia încearcă să fure votul democratic al cetățenilor Republicii Moldova. Care ar fi lecțiile învățate de noi toți în urma investigației voastre?

Natalia Zaharescu: Cred că lecțiile, după toată această aventură, de la începutul documentării până la momentul în care primim aceste premii prestigioase, se referă, în primul rând, la jurnalismul de calitate, la faptul că trebuie să fim mereu vigilenți, să observăm lucrurile care se întâmplă și să le găsim rădăcinile, să le găsim cauzele. Astfel încât, poate, să putem preveni situații similare în viitor, pentru ca votul nostru să nu mai poată fi cumpărat, să nu mai poată fi corupt.

O altă lecție ar fi și despre curaj, nu doar pentru noi ca jurnaliști, ci în general, pentru noi ca societate: să știm să facem față unor situații și să înțelegem că nu trebuie să acceptăm asemenea tranzacții care, în cele din urmă, ne cumpără nu doar votul, ci și viitorul.

Așadar, trebuie să fim mai curajoși și mai fermi pe drumul pe care l-am ales – cel al integrării europene.

Măriuța Nistor: Pentru că sunt la început de drum în jurnalism, cred că investigația „În slujba Moscovei” a fost cea mai bună lecție de jurnalism de până acum. Am înțeles că jurnalismul bun se face în echipă. Sunt recunoscătoare întregii echipe care a muncit la această investigație. Vorbeam cu Natalia și îi spuneam „mulțumesc” pentru că ea este cea temperată; eu sunt mai aprinsă și îmi doresc totul să se întâmple mai repede. Cumva, suntem focul și apa – ceea ce a reușit să ne unească și să realizăm această investigație.

Îi mulțumesc foarte mult și redactorului-șef Victor Moșneag, editorului video Anatolie Eșanu, colegilor de la departamentul video, în special lui Andrei Muntean, datorită căruia această investigație a arătat într-un asemenea rezultat.

O altă lecție este că atunci când vrei ceva cu adevărat, obții doar dacă muncești. Trebuie să recunoaștem că lucrul bine făcut dă roade. Și asta e o lecție pe care am învățat-o.

Așa cum ne-au spus alții: noi nu suntem eroine, doar ne-am făcut munca, ca la carte. Și cred că, dacă fiecare, în domeniul lui, ar face tot ce-i stă în puteri ca să-și facă bine munca, atunci Republica Moldova, cu siguranță, va ajunge acolo unde merită – alături de țările civilizate.

Jurnalistele de investigație, Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor, deținătoarele European Press Prize: „Este momentul în care trebuie să conștientizăm că riscurile nu au dispărut” (Audio) Sursa foto: Facebook/Natalia Zaharescu

Radio Chișinău: Iar noi vă mulțumim pentru curajul și munca voastră. Care credeți că este impactul acestei investigații?

Natalia Zaharescu: Aici, la Bari, am fost invitate la o discuție, înainte de ceremonia de premiere, exact la acest subiect – al impactului pe care l-a avut investigația noastră –, alături de mai multe redacții care au avut, de asemenea, articole cu impact semnificativ. Și am spus că cel mai mare impact este că oamenii au văzut cu ochii lor cum se cumpără voturile, modul cum era corupt procesul electoral și, poate, asta i-a mobilizat pe cei care nu intenționau să voteze sau nu credeau în puterea votului lor – să meargă, până la urmă, la vot și să facă o diferență.

Am văzut o diferență destul de mică la referendum, dar care a reușit să facă așa încât referendumul să treacă, iar dezideratul de integrare europeană să fie înscris în Constituția Republicii Moldova.

Impactul se vede clar și în felul în care e perceput jurnalismul. Cred că multă lume a înțeles puterea jurnalismului de investigație în Republica Moldova. A căpătat mai multă încredere în ceea ce fac jurnaliștii. Sperăm foarte mult ca acum lumea, mai ales în contextul în care tot mai mulți se informează din surse netransparente, uneori dubioase, să înțeleagă că jurnalismul de calitate trebuie apreciat – documentările bine făcute, nu doar speculațiile care pur și simplu atrag atenția.

Măriuța Nistor: Într-o perioadă în care unii încearcă să discrediteze presa, mai ales pe cea de investigație, am reușit să aducem un plus de credibilitate. Asta pentru că toți discutau despre această schemă de corupere, despre cumpărarea votului, dar noi am demonstrat acest lucru prin investigația pe care am realizat-o.

De asemenea, această investigație a consolidat breasla jurnalistică, pentru că a fost preluată și publicată în întregime de multe site-uri.

În același timp, investigația aceasta a pus Moldova pe harta comunității europene, pentru că, încă o dată, s-a arătat că Moldova contează pentru comunitatea europeană.

Investigația a avut impact nu doar jurnalistic, ci și la nivel de societate, de coagulare a societății. A avut impact și la nivel de vizibilitate asupra problemelor din Republica Moldova în comunitatea europeană.

Radio Chișinău: Cum evaluați riscurile legate de interferențele Federației Ruse în procesele electorale?

Măriuța Nistor: După câteva bătălii din care Republica Moldova a ieșit învingătoare, cu siguranță, Federația Rusă nu se oprește. Mai ales că are, cu siguranță, mai multe resurse decât are Republica Moldova. Suntem sigure că și pentru 28 septembrie, Federația Rusă se pregătește intens pentru o nouă luptă. Nu au încetat niciodată să pună câte un lemn pe foc pentru a întreține această interferență și destabilizările.

Ca jurnaliste, la Ziarul de Gardă, vom sta de gardă și vom urmări tot ce se întâmplă. Chiar dacă Republica Moldova a câștigat unele bătălii, nu trebuie să ne relaxăm. Trebuie să fim vigilenți. Și vom face asta cu siguranță.

Natalia Zaharescu: Da, cred că se vede cu ochiul liber, fără a fi jurnalist de investigație, că Rusia continuă să încerce să influențeze lucrurile în Republica Moldova. Vedem politicieni care vorbesc cu narațiuni rusești, vedem tot felul de mișcări subterane pe rețelele sociale.

Acest moment în care primim aceste premii nu este un moment de relaxare, pentru că le-am primit și ne bucurăm, și atât. Este momentul în care trebuie să conștientizăm că riscurile nu au dispărut și că trebuie să continuăm să fim vigilenți – atât noi, ca jurnaliști, cât și noi, ca societate. Dar mai ales autoritățile, care trebuie să-și facă datoria, așa încât să prevină ca să nu se mai întâmple un asemenea fenomen grav pentru democrație, precum cumpărarea voturilor, la un nivel atât de masiv cum s-a întâmplat anul trecut.

Radio Chișinău: Natalia Zaharescu, Măriuța Nistor, vă mulțumim mult pentru aceste gânduri, direct din Bari. Zbor ușor și vă așteptăm să reveniți cu bine acasă, data viitoare în cadrul unui interviu și în studioul Radio România Chișinău.

Felicitări, încă o dată, pentru munca voastră și pentru Curajul, cu literă mare, pe care îl aveți!

Natalia Zaharescu: Mulțumim pentru interes și ne vedem la Chișinău!

Măriuța Nistor: Mulțumim mult!

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
10
Wed
11
Thu
13
Fri
14
Sat
15
Arhivă Radio Chișinău