Unii dintre prietenii britanici pensionari, abia așteaptă revenirea la normalitate- mesele în oraș, mersul la cinema sau bibliotecă, activitățile de voluntariat în diferite magazine le umplea golul singurătății înainte de carantină. Sunt fericiți că aceste activități își vor relua rolul important în viețile lor. Pentru alții, relaxarea vine cu un val nou de îngrijorări. Se tem că lipsa de responsabilitate a celor din jur va face ca virusul să se răspândească și mai mult în Marea Britanie, țară care se situează în prezent pe locul doi în Europa, după Rusia, la numărul de infectări.

În ceea ce mă privește, relaxarea restricțiilor, începută acum două săptămâni, a însemnat mai multă lume în autobuzul cu care merg si vin de la muncă. Ici-colo a mai apărut câte un pasager. Așa încât, eșarfei mele cu imprimeu după unul din tablourile cu nuferi a lui Claude Monet, pictorul meu preferat, i-am găsit o nobilă întrebuințare-  îmi place să cred că este cea mai frumoasă mască purtată pe această rută.  Impresionistă. O port în fiecare zi fără să simt că aș putea deveni cu ușurință subiect al vreunui ochi critic de stilist.  La urma urmei cine mai stă să țină cont de modă în aceste zile în care, cel mai probabil, cele mai solicitate articole vestimentare au fost pijamalele.

În rest, viața e o continuă călătorie. Fiecare zi vine cu lecții noi- oameni pe care mă bucur că ajung să îi descopăr, alții, care apar pentru că soarta vrea cu tot dinadinsul să mă pună în situații delicate ca să mai tratez din naivitate.

M-am mutat cu traiul într-un experiment în care sunt în același timp și în aceeași măsură, atât observator cât și subiectul supus cercetării. Mă gândesc cu frică că ar putea să se întâmple ca într-o zi să mă identific atât de mult cu noile roluri sociale încât să nu mai știu cărările spre mine cea de altădată. Statul de veghe la păstrarea și construirea unei conștiințe de sine puternice e una dintre principalele indeletniciri ale lumii mele interioare. Ca materie primă îmi servesc cărțile și descoperile spirituale. Recent am aflat că Max Richter, compozitorul britanic, german de origine, care combină în creațiile sale muzica clasică cu elemente electronice, și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în orașul Bedford, orașul în care locuiesc acum.

 Max Richter este autorul unui ”Cântec de Leagăn” (Lullaby) cu o durată de opt ore și jumătate prezentat în fața unei audiențe de câteva sute de persoane,  care au ascultat concertul în paturi, sub plapume, o noapte întreagă.

Unul din albumele sale ”The Blue Notebooks” (trad. Caietele albastre) l-a compus ca protest la invazia și războiul din Irak, în 2003.

”Creativitatea umană poate influența lumea, sau cel puțin, într-o oarecare măsură, percepția noastră despre ea” spunea compozitorul în încheierea unui articol în The Guardian, acum câțiva ani, în care critica decizia autorităților britanice de a se implica în război.

Arta e o formă de rezistență, refugiu și mod de canalizare a suferinței…

Ferice de noi că suntem la un click distanță de cei care salvează, prin frumos, lumea în care trăim, sau cel puțin inspiră să ne schimbăm percepția despre ea.