Juncker plănuiește o reformare a Uniunii Europene
-
15 Septembrie 2017 10:49
Președintele Comisiei Europene a prezentat propuneri brizante declanșând o dezbatere privind viitorul UE. Astfel Jean-Claude Juncker dorește o introducere pe cât posibil de rapidă a monedei euro în toate statele membre UE, deci și în țări mai sărace cum ar fi România și Bulgaria, cu scopul de a le lega mai puternic între ele decât înainte.
De asemenea toate țările membre UE urmează să adere la spațiul Schengen, notează WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG. Toate aceste aspecte le-a prezentat în cadrul discursului său privind starea Uniunii Europene. Discursul a fost primit cu scepticism și cu apreciere.
Juncker a precizat că a sosit șansa unei reforme: “Avem vânt prielnic”. O dispută ar putea fi provocată înainte de toate de propunerea lui Juncker privind extinderea zonei euro și zonei Schengen. Deși acest obiectiv este inclus de mult în contractul care prevede ca statele membre UE să introducă moneda comună europeană. În momentul de față această prevedere este valabilă în 19 din cele 28 state membre. În afară de Marea Britanie care părăsește UE și de Danemarca, următoarele țări nu au introdus moneda euro: Bulgaria, Croația, Polonia, România, Suedia, Cehia și Ungaria. În timpul crizei euro puterea diferită economică și financiară a țărilor s-a dovedit a fi o mare problemă. Juncker consideră că acum zona euro este mai rezistentă.
După ani de tăcere președintele Comisiei UE a insistat asupra extinderii UE. În viitor UE va avea peste 27 de membri. În privința Turciei, deocamdată nu se pune o vreme problema aderării Turciei. Guvernul Germaniei a salutat propunerile. După cum a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului Steffen Seibert, Juncker s-a ocupat de probleme importante și de prioritățile Uniunii. La rândul său ministrul german de externe Sigmar Gabriel (SPD) a afirmat că “Jean-Claude Juncker trasează cale potrivită spre uniunea continentului nostru”.
În opinia unui reprezentant al opoziției, Sahra Wagenknecht, “Juncker pare să-și fi pierdut uzul rațiunii”. Deja în acest moment Uniunea Monetară distruge în multe țări industria și locurile de muncă, în timp ce în privința Germaniei reprezintă o amenințare pentru conturile de economii și asigurările de viață. O extindere a zonei euro este percepută drept falsă și nerealistă.
În opinia candidatului Alice Weidel Juncker suferă de o totală pierdere a simțului realității.
Traducerea: Imola Stănescu
Sursa: Rador