Jumătate dintre britanici susțin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieșirea din Uniunea Europeană

  • 04 Decembrie 2017 12:51
Jumătate dintre britanici susțin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieșirea din Uniunea Europeană

Jumătate dintre britanici susțin organizarea unui al doilea referendum referitor la ieșirea din Uniunea Europeană, iar o treime consideră că situația lor financiară se va înrăutăți în afara blocului comunitar, potrivit unui nou sondaj de opinie, transmite Reuters.

Sondajul, publicat în jurnalul Mail on Sunday, arată că 50% dintre personalele intervievate sunt pentru un nou vot, privind termenii finali ai acordului de ieșire din UE, 34% resping organizarea unui nou referendum, iar 16% au spus că nu știu.  

Este primul sondaj de opinie important organizat după informațiile publicate de presă săptămâna trecută potrivit cărora Marea Britanie se pregătește să plătească aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a putea continua discuțiile referitoare la acordul comercial cu UE.    

O proporție de 35% dintre cei intervievați au spus că situația lor financiară se va înrăutăți după Brexit, în timp ce 14% au spus că le va fi mai bine.   Sondajul a fost efectuat de firma Survation în rândul a 1.003 adulți britanici, în perioada 30 noiembrie-1 decembrie.  

Este pentru prima oară când un sondaj arată că britanicii ar susține organizarea unui nou referendum referitor la Brexit, a scris pe Twitter Mike Smithson, analist specializat în alegeri care conduce site-ul politicalbetting.com și fost politician liberal democrat.  

După referendumul din 2016, oponenți de marcă ai Brexitului, de la președintele francez Emmanuel Macron la fostul premier britanic Tony Blair și investitorul miliardar George Soros, au sugerat că Marea Britanie s-ar putea răzgândi și evita un dezastru pentru economia britanică.

Blair a declarat duminică la BBC că Marea Britanie s-ar putea răzgândi în legătură cu ieșirea din UE, el spunând că procesul nu s-a terminat și este reversibil.   Fostul premier a mai spus că guvernul vrea să negocieze ceva ce nu este posibil.   “Încearcă să negocieze ieșirea de pe piața unică dar cu recrearea tuturor beneficiilor. Nu se va întâmpla”, a spus Blair.  

Survation efectuează sondaje pentru companii de presă precum BBC, Sky News, Daily Telegraph și Guardian.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău