Julda Kielyte, în cadrul Conferinței Naționale privind „Reziliența Climatică pentru Dezvoltare Locală”: Republica Moldova se află în prima linie a schimbărilor climatice

  • 19 Iunie 15:51
Julda Kielyte, în cadrul Conferinței Naționale privind „Reziliența Climatică pentru Dezvoltare Locală”: Republica Moldova se află în prima linie a schimbărilor climatice

Seceta severă, valurile de căldură extreme, inundațiile și pierderea biodiversității sunt provocările climatice care ne afectează viața de zi cu zi. Aceste fenomene nu mai sunt simple scenarii din cărți, ci realități cotidiene care pun presiune tot mai mare pe sănătatea populației, siguranța publică și dezvoltarea comunităților locale din Rep. Moldova. Aceste provocări, dar și soluțiile posibile au fost abordate astăzi, 19 iunie, în cadrul Conferinței Naționale privind „Reziliența Climatică pentru Dezvoltare Locală”, transmite Radio Chișinău.

„Reziliența climatică pentru dezvoltare locală este o temă tot mai actuală. Avem tot mai multe fenomene extreme: secete, furtuni, valuri de căldură și în context rolul autorităților locale este esențial”, a declarat Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu. El a subliniat că în cadrul Programului Național de Extindere și Abilitare a Pădurilor se urmărește împădurirea a 145 de mii de hectare în următorii zece ani, cu un buget estimat de peste 750 milioane de euro.

„Noi, la Ministerul Mediului, avem mai multe programe. Un program care a unit societatea de la mic la mare este programul Național de Extindere și Abilitare a Pădurilor. Astăzi avem alocate peste 33 de mii de hectare de teren pentru a le împăduri, dintre care peste 80% sunt terenuri alocate de primării. Ca stat, ne costă mult acest program. În zece ani trebuie să împădurim 145 de mii de hectare. Este un program care costă peste 750 de milioane de euro. Avem deja semnat o finanțare în toamnă de 200 milioane cu Banca Europeană pentru Investiții. Avem, chiar și din sursele proprii – este pentru prima dată, după 30 de ani, când am alocat în doi ani, peste 400 milioane de lei pentru împăduriri și pentru tehnică. De la 1 ianuarie 2028, noi o să fim eligibili pentru fondurile de preaderare - orice proiect pe care o să puteți voi să-l depuneți și să-l câștigați, va fi eligibil doar dacă este componentă de climă, de mediu, de poluare”, a declarat Sergiu Lazarencu.         

Uniunea Europeană consideră Republica Moldova un partener important și i-a propus deja un plan ambițios de creștere economică în valoare de 1,9 miliarde de euro, a subliniat lidera de echipă în cadrul Delegației UE la Chișinău, Julda Kielyte.

„Am pornit împreună pe un drum comun: Moldova a devenit țară candidată și sperăm să deschidem cât de curând negocierile oficiale, deși deja facem progrese. Moldova se află în prima linie a schimbărilor climatice, confruntându-se cu valuri de căldură intensă, incendii de vegetație, inundații și secete din ce în ce mai frecvente. De aceea, este nevoie de acțiuni bazate pe dovezi și orientate spre viitor. Activitatea noastră va include suport tehnic pentru actualizarea Contribuției Naționale Determinate pentru anul 2025, îmbunătățirea sistemelor de monitorizare, precum și integrarea aspectelor climatice în strategiile de dezvoltare națională și locală”, a spus Julda Kielyte.

Directarea Generală pentru Politici Internaționale și Europene de la Ministerul Federal German al Mediului, Conservării Naturii, Acțiunii Climatice și Siguranței Nucleare, Eva Kracht, care a fost prezentă online la eveniment, a salutat organizarea conferinței și a subliniat că „reziliența la schimbările climatice este, de fapt, reziliența infrastructurii însăși”.

„Este o oportunitate extraordinară de schimb reciproc și de învățare unii de la alții. Sper că voi avea în curând ocazia să vizitez Rep. Moldova. Țara dumneavoastră a impresionat cu adevărat întreaga lume prin modul în care a reușit să gestioneze provocări uriașe în ultima perioadă. Ați fost afectați de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ați primit un număr impresionant de refugiați ucraineni, ați fost loviți dur de criza energetică – iar modul în care ați făcut față acestor situații este remarcabil. Vedem clar că Moldova are capacitatea de a face față crizelor. În același timp, observăm o creștere a provocărilor de mediu în întreaga regiune, inclusiv în Moldova. Se înregistrează o frecvență și o intensitate tot mai mare a fenomenelor meteorologice extreme. De aceea, mă bucur că organizați această conferință astăzi, care demonstrează un angajament constant și sporit”, a spus Eva Kracht.

Conferința a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, experți internaționali, organizații ale societății civile și parteneri de dezvoltare, pentru a discuta acțiuni concrete de adaptare la schimbările climatice, cu accent pe soluții bazate pe natură și bune practici locale.

Evenimentul este organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Proiectul EU4ClimateResilience, implementat de GIZ și OCDE, cu sprijinul Uniunii Europene și al Guvernului Germaniei.- pentru site.       

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
16,07
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,17 m/s
Fri
14
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
9
Arhivă Radio Chișinău