Judecătorul care l-a trimis în arest pe Andrei Braguța a contestat la CSJ demiterea sa din funcție
-
27 Ianuarie 2018 08:58
Iurie Obadă, magistratul care l-a trimis, în luna august 2017 în arest pe Andrei Braguța, tânărul decedat ulterior în penitenciar, a atacat la Curtea Supremă de Justiție hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost demis din funcție, la mijlocul lunii ianuarie.
Conform informațiilor de pe pagina Curții Supreme de Justiție, completul format pentru examinarea contestațiilor asupra hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor va examina, într-o primă ședință contestația lui Iurie Obadă pe 22 februarie 2018 la ora 11.00, transmite Ziarul de Gardă.
„Nu am știut că suferă de o boală. Da, când l-am văzut în instanță am văzut că nu e normal. În încheierea mea am scris că era neadecvat, lovea cu picioarele în ușă, în geamuri, era dezbrăcat. Da, era corect ca procurorul să prezinte un alt demers pentru instituirea lui la psihiatrie”, a declarat Iurie Obadă în fața membrilor CSM, pe 16 ianuarie 2018, când a fost examinat cazul său. Judecătorul a motivat decizia sa prin faptul că la acel moment, părinții lui Andrei Braguța nu erau la locul de față ca să-l ia acasă sub supraveghere, iar în starea în care se afla, Braguța era periculos pentru propria persoană și pentru cei din jur.
După ce a fost ascultat, membrii CSM au decis pedepsirea sa cu demiterea din sistemul judecătoresc. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.
Iurie Obadă este fost procuror, fiind desemnat judecător de instrucție la Judecătoria Ciocana în anul 2004. În aprilie 2009, potrivit informațiilor de pe site-ul magistrat.md, a fost numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, iar cinci ani mai târziu, a fost reconfirmat în funcție.
În februarie 2017, Colegiul de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor i-a acordat calificativul „foarte bine”, magistratul acumulând 85 de puncte.
Deși, potrivit Hotărârii Colegiului, hotărârile judecătorului Obadă nu au fost obiect de examinare la CtEDO, informațiile plasate pe pagina Asociației „Juriștii pentru drepturile omului” arată că o hotărâre a completului de judecată din componența căruia a făcut parte Obadă a fost obiect de examinare la CtEDO. În acel caz, statul era reclamat pentru omisiunea de a acorda unui reclamant asistență medicală, investigarea neadecvată a plângerii de maltratare și reținerea penală a acestuia peste termenul prevăzut de lege.