Joe Biden îl acuză pe Vladimir Putin de genocid în Ucraina: Încearcă să șteargă ideea însăși de a putea fi ucrainean
-
13 Aprilie 2022 11:37
Președintele Joe Biden a confirmat marți faptul că l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin de comiterea unui genocid în Ucraina, la câteva ore după ce a folosit acest cuvânt pentru prima dată pentru a descrie situația din țara invadată de forțele ruse, transmite AFP.
“Da, l-am numit genocid”, a răspuns președintele american jurnaliștilor în timpul unei vizite în statul Iowa, informează Agerpres.
Până acum, administrația americană nu a pronunțat acest cuvânt, folosit deja de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
“Este din ce în ce mai clar că Putin încearcă pur și simplu să șteargă ideea însăși de a putea fi ucrainean”, a adăugat el.
Joe Biden a spus că, dacă “la nivel internațional, avocații” vor decide cu privire la calificarea de genocid,”în ce mă privește, arată ca și cum ar fi”.
Afirmând că “se înmulțesc dovezile” cu privire la “lucrurile oribile pe care rușii le-au făcut în Ucraina”, președintele Biden a estimat că lumea “va descoperi și mai multe despre devastare”.
Cu câteva ore mai devreme, în timpul unui discurs dedicat combaterii inflației, președintele Statelor Unite menționase cuvântul genocid.
“Bugetul familiei voastre, capacitatea de a face plinul la mașină, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite un genocid la celălalt capăt al lumii”, a declarat președintele american în timpul unei vizite în statul Iowa dedicate combaterii inflației.