Joe Biden a discutat cu Netanyahu și cu liderii regionali despre înțelegerea dintre Israel și Hamas care prevede eliberarea de ostatici și pauze de luptă
-
23 Noiembrie 2023 11:45
Președintele american Joe Biden a discutat miercuri cu liderii din Israel, Egip și Qatar despre acordul de eliberare a 50 de ostatici reținuți de Hamas și despre pauzele de încetare a focului în Fâșia Gaza, care vor permite ajutorului umanitar destinat palestinienilor să ajungă în enclavă, scrie caleaeuropeana.ro.
Premierul Benjamin Netanyahu i-a mulțumit președintelui american pentru efortul neobosit și echipei sale, care a reușit să obțină acordul, menționează Casa Albă într-un comunicat.
”Cei doi lideri au fost de acord că munca nu este încă încheiată, iar președintele l-a asigurat pe prim-ministru că va continua să lucreze pentru a asigura eliberarea tuturor ostaticilor rămași. Președintele a subliniat, de asemenea, importanța menținerii calmului de-a lungul frontierei libaneze, precum și în Cisiordania. Cei doi lideri au convenit să rămână în contact strâns, direct și prin intermediul echipelor lor, în zilele următoare”, conchide Casa Albă.
Aceeași instituție detaliază care au fost temele abordate de liderul de la Casa Albă cu omologul egiptean, Abdel Fattah Al-Sisi.
”Aceștia au discutat despre coordonarea în vederea creșterii asistenței umanitare pentru palestinienii din Gaza. Președintele a reiterat că, în niciun caz, Statele Unite nu vor permite relocarea forțată a palestinienilor din Gaza sau Cisiordania, asediul Gaza sau redesenarea granițelor din Gaza. De asemenea, a afirmat că, în niciun caz, Gaza nu poate rămâne un sanctuar pentru Hamas, unde aceștia pot amenința Israelul și palestinienii deopotrivă și pot pune în pericol orice cale către o pace durabilă”, anunță Casa Albă.
Mai mult, Biden și-a afirmat ”angajamentul față de înființarea unui stat palestinian și a recunoscut rolul esențial al Egiptului în stabilirea condițiilor pentru acest rezultat”.
Importanța protejării civililor, a respectării dreptului umanitar internațional și a creșterii și menținerii asistenței umanitare pentru palestinienii din Gaza au fost teme abordate de președintele american și cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, informează Casa Albă.
Administrația americană a negociat alături de partenerii săi din Qatari și Egipt în favoarea acestui acord anunțat marți seară, ce prevede eliberarea unor ostatici aflați în mâinile Hamas în schimbul unor palestinieni reținuți de Israel și încetarea ostilităților timp de patru zile, conform Agerpres.
Un oficial israelian a anunțat că acest armistițiu nu va intra în vigoare mai târziu de vineri.