Iulian Chifu: Decizia Curții a aruncat în aer calcule, alianțe și proiecte politice

  • 16 Martie 2016 12:38
Iulian Chifu: Decizia Curții a aruncat în aer calcule, alianțe și proiecte politice

Revista presei din 16 martie 2016

Analistul Iulian Chifu scrie într-un editorial pe portalul deschide.md că ”decizia Curții Constituționale privind revenirea la alegerile prezidențiale prin vot direct și secret au aruncat în aer calcule, alianțe, proiecte politice și au împins clasa politică din Republica Moldova în haos, confuzie, nesiguranță, așteptare. Totodată, analistul atenționează că lansarea unor candidaturi numeroase din partea spectrului pro-european ar fi o greșeală fundamentală. ”Maia Sandu, Andrei Năstase, Igor Boțan și mai știu eu cine de la PLDM în competiție reciprocă merge spre același rezultat marginal de tur doi. Și aici înțelepciunea recomandă o formulă coerentă, de compromis. Ion Sturza poate fi o opțiune”, potrivit autorului, care îndeamnă clasă politică să lanseze campania “Se caută președinte”.

Timpul se întreabă ce va putea să schimbe viitorul președinte. ”Chiar dacă va fi un președinte extraordinar, nu va reuși să schimbe de unul singur sistemul. Un președinte bun este ales de o societate bună, integră, muncitoare și prosperă. Nu avem o astfel de societate, așa că nu vom alege un președinte bun”, scrie Timpul. 

Ziarul Național titrează „Secretizarea procesului lui Filat dă de bănuit că organizatorii procesului au ceva de ascuns”. Avocații lui Vlad Filat solicită ca procesul de judecată al politicianului să fie unul public. În același timp, procurorul Adriana Bețișor, spune că nu e posibil acest lucru, deoarece „se muncește foarte mult pe alte capete de acuzare”, iar dacă ședințele vor fi publice, „atunci vom fi ca o carte deschisă”. Bețișor a mai recunoscut că ședințele publice l-ar avantaja pe deputatul liberal-democrat. În opinia comentatorului Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu, faptul că ședințele în acest caz de rezonanță nu sunt publice dă de bănuit că organizatorii procesului au ceva de ascuns.

Ziarul Național notează că Premierul Pavel Filip a fost pus, la Bruxelles, în situația să răspundă la întrebări privind capturarea statului de către controversatul Vladimir Plahotniuc, așa cum a pățit anterior și spicherul democrat, Andrian Candu.

Iar Evenimentul Zilei îl citează pe europarlamentarului român, Siegfried Mureșan care s-a declarat dezamăgit de răspunsurile pe care le-a primit de la prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, la întrebările pe care i le-a adresat în cadrul în cadrul ședinței Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.

Adevărul subliniază că Uniunea Europeană a sprijinit anterior Republica Moldova în procesul de implementare a reformelor și este gata să acorde acest sprijin financiar și în continuare. Însă autoritățile de la Chișinău trebuie să implementeze reformele-cheie și să aplice prevederile Acordului de Asociere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
18,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:0,45 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
22
Mon
23
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău