Italia pune capăt stării de urgență asociată COVID-19, cu eliminarea treptată a restricțiilor

  • 01 Aprilie 2022 15:12
Italia pune capăt stării de urgență asociată COVID-19, cu eliminarea treptată a restricțiilor Sursa: RRA

Italia a început vineri eliminarea treptată a restricțiilor asociate COVID-19, punând capăt unei stări de urgență declarată de autoritățile publice cu peste doi ani în urmă, care a permis ocolirea birocrației și impunerea rapidă a regulilor prin decrete, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Starea de urgență a fost introdusă la 31 ianuarie 2020, însă guvernul premierului Mario Draghi a anunțat în martie planurile de revenire la normalitate după ce a decis ca această măsură să nu fie prelungită. Aceasta s-a încheiat oficial joi.

"Începe o nouă fază... Asta nu înseamnă că pandemia s-a încheiat. Nu există niciun buton de "oprire" prin care virusul să dispară ca prin magie", a declarat ministrul Sănătății, Roberto Speranza, pentru ziarul La Repubblica.

Italia a fost prima țară occidentală puternic afectată de COVID-19, înregistrând 159.383 de decese - al optulea cel mai sumbru bilanț la nivel mondial - și peste 14,6 milioane de cazuri de infectare.

Numărul cazurilor zilnice de infectare a crescut din nou în Italia de la începutul lunii martie, la fel ca în multe alte țări europene, însă s-a stabilizat în ultima săptămână, potrivit datelor Gimbe.

Guvernul a ridicat limitarea numărului de participanți la evenimente sportive în spații exterioare și interioare, la fel ca și obligativitatea vaccinării pentru accesul persoanelor de peste 50 de ani la locul de muncă.

Vaccinarea continuă să fie necesară până pe 31 decembrie pentru lucrătorii din domeniul sanitar.

Regulile au fost relaxate pentru călătorii în Italia, una dintre principalele destinații turistice din lume. Cu toate acestea, vizitatorii trebuie să prezinte în continuare certificatele sanitare COVID-19 și să completeze un formular de localizare a pasagerilor.

Măsura accesului pe baza certificatului sanitar în restaurante și localuri în aer liber și transportul public regional a fost deja eliminată.

Purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie la interior până pe 30 aprilie.

Campania de vaccinare din Italia s-a dovedit un succes pentru evitarea suprasolicitării spitalelor. Aproximativ 84% dintre italieni au primit cele două doze de vaccin recomandate, în timp ce peste 65% dintre locuitori au primit a treia doză. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău