Italia marchează Ziua națională în memoria victimelor COVID

  • 18 Martie 2021 14:49
Italia marchează Ziua națională în memoria victimelor COVID

Italia marchează astăzi Ziua națională în memoria victimelor COVID.

Țara a fost puternic afectată de primul val al pandemiei, iar bilanțul înregistrat până acum este al șaselea cel mai grav din lume și al doilea din Europa, unde doar în Marea Britanie s-au înregistrat mai mulți morți. 
 
Întreaga Italie, cu drapelele de stat coborâte în bernă, a ținut un moment de liniște de un minut pentru prima zi națională în memoria victimelor COVID.
 
Primul ministru Mario Draghi a participat la ceremonia de la Bergamo, orașul cel mai afectat în primul val al pandemiei cu câte 55 de decese pe zi pentru mai bine de două luni, însă la nivel național, de la nord la sud, s-au organizat în această dimineață mici evenimente dedicate acestei zile.
 
Nu există un oraș în Peninsulă în care să nu fi murit un cetățean din cauza acestui nou virus.
 
Exact în urmă cu un an, un lung șir de camioane militare a traversat centrul orașului Bergamo, transportând sicrie cu victime ale coronavirusului pentru a fi incinerate în cuptoarele crematorii din regiunile înconjurătoare, în condițiile în care cimitirul din oraș nu mai avea capacitatea necesară. 18 martie rămâne o zi de neuitat pentru italieni.
 
În numai un an, în Peninsulă s-au înregistrat 2.639.307 de cazuri de COVID-19 și 103.432 de decese.
 
Sursa: RRA

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău