Italia cere Comisiei Europene să înființeze o agenție responsabilă de coordonarea sosirilor de imigranți
-
19 Iulie 2018 18:52
Italia cere Comisiei Europene să înființeze o agenție care să supravegheze distribuirea imigranților salvați din Marea Mediterană, a anunțat joi premierul Giuseppe Conte.
Noul guvern italian încearcă să reducă numărul imigranților cărora le permite accesul în țară și a închis porturile Italiei pentru navele de salvare umanitară, motivând că aceasta poartă o sarcină prea mare în cadrul Uniunii Europene în gestionarea solicitanților de azil. Duminică, Roma a permis debarcarea în Sicilia a aproximativ 450 de imigranți, însă numai după ce Germania, Franța, Malta, Spania, Portugalia și Irlanda au acceptat să primească o mare parte a acestora - fiind pentru prima dată când un astfel de acord ad hoc a fost încheiat între parteneri din UE.
"Ce s-a întâmplat duminică ar trebui să devină o regulă", a declarat Conte pentru ziarul "Il Fatto Quotidiano", adăugând că a scris Comisiei Europene pentru a-i solicita să înființeze un comitet de criză "care, ulterior, poate media cu diverse guverne". Organizația Națiunilor Unite a salutat joi demersul încheiat la sfârșitul săptămânii, pentru trimiterea celei mai recente serii de imigranți în diferite țări, afirmând că acesta stabilește "un exemplu pozitiv" pentru modul în care UE și-ar putea gestiona frontierele. "Totuși, sunt necesare soluții care merg dincolo de aranjamente parțiale sau 'navă cu navă'", a afirmat Filipo Grandi, înaltul comisar al ONU pentru refugiați, îndemnând liderii UE să își respecte promisiunile de a colabora mai mult.
Unele state din UE, precum Ungaria și Republica Cehă, au refuzat să primească imigranți. Comisia Europeană a anunțat, joi, că a decis să defere Ungaria Curții de Justiție a UE pentru că nu a respectat normele UE privind imigrația și acordarea de azil. Conte a declarat că încearcă să convingă atât Budapesta, cât și Praga să depună mai multe eforturi pentru a gestiona problema imigrației.
Sursa: Rador