Italia a donat autospeciale de intervenție pentru salvatorii și pompierii din Moldova

  • 12 Aprilie 2022 18:45
Italia a donat autospeciale de intervenție pentru salvatorii și pompierii din Moldova

Italia a donat patru autospeciale de intervenție pentru salvatorii și pompierii din Republica Moldova, transmite IPN.

Lorenzo Tomassoni, ambasadorul Italiei la Chișinău, a spus în cadrul ceremoniei de donație că Italia susține eforturile și angajamentul Republicii Moldova în gestionarea fluxului de refugiați care vin din Ucraina.

Acum o lună, Italia a donat 20 de tone de bunuri pentru refugiații ucraineni care se află pe teritoriul Republicii Moldova. Cu o săptămână mai târziu, Italia a mai donat 500 de corturi pentru refugiații ucraineni. Italia a oferit ajutor în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, un mecanism care a fost activat în regim de urgență chiar a doua zi de la declanșarea războiului din Ucraina, adică la 25 februarie, a menționat Lorenzo Tomassoni.

„Noi, italienii, suntem cu adevărat mândri să facem parte din Echipa Europa și să fim alături de Moldova, ca împreună să facem față stării de urgență și pentru ca să putem realiza acțiuni de salvare. Împreună, moldoveni și italieni, suntem mai puternici”, a adăugat ambasadorul.

Potrivit diplomatului italian, ministerele afacerilor interne de la Chișinău și de la Roma lucrează împreună la un program global de cooperare polițienească pe termen mediu. „De la începutul acestui război, am adăugat un nou capitol la cooperarea noastră ca răspuns la nevoile populației afectate de război. Speranța mea este ca pompierii curajoși din Moldova și Italia să continue să se ajute reciproc, să învețe unii de la ceilalți, chiar și după acest oribil război, care sperăm să se încheie curând”, a subliniat Lorenzo Tomassoni.

Alexandru Oprea, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a precizat că este pentru a treia oară, de la începutul războiului din Ucraina, când Italia oferă sprijin pentru gestionarea fluxului de refugiați. „Este un exemplu de solidaritate europeană, când statele se ajută reciproc, atunci când una dintre țări are nevoie de acest ajutor”, a subliniat șeful IGSU.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:58 %
Vint:5,14 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău