Italia: Aproape 800 de imigranți ilegali au fost salvați din Marea Mediterană în ultimele 24 de ore
-
12 Ianuarie 2015 10:19
Marina italiană a salvat 783 de imigranți din mai multe ambarcațiuni în Marea Mediterană, în ultimele 24 de ore, notează Agerpres.
Nava Libra a forțelor italiene a salvat 373 de imigranți din trei ambarcațiuni situate într-o zonă cuprinsă între insula italiană Sicilia și Libia.
Alte trei nave ale Marinei italiene au intervenit în largul coastelor libiene, salvând alte 410 de imigranți.
Navele italiene patrulează în sudul Mediteranei în cadrul misiunii Triton, desfășurată de Agenția europeană pentru managementul cooperării operaționale la granițele externe ale UE (FRONTEX), misiune care îi succede operațiunii italiene Mare Nostrum, încheiată la finalul anului trecut.
Odată cu conflictele din Libia, Ucraina, Siria și Irak, Europa a înregistrat cel mai mare număr de imigranți veniți pe mare. Aproximativ 80% dintre aceștia pleacă de pe coastele libiene pentru a ajunge în Italia sau Malta.
Cel mai mare număr de imigranți sosiți în Italia în 2014 au fost sirieni (60.051), țara lor fiind devastată de un război civil de peste trei ani și jumătate, și eritreeni (34.561), care s-au refugiat pentru a scăpa de măsurile represive ale regimului din țara lor.