Natalia Leu, directorul adjunct al instituției, a relatat pentru Radio Chișinău  mai multe despre viața în Centrul de găzduire – atât despre aspectele pozitive, cât și despre problemele cu care se confruntă colaboratorii. „Oamenii aduși aici seară de seară de poliție sunt hrăniți, cazați pentru o noapte, li se propune să facă o baie ( aceasta a fost recent renovată), apoi a doua zi pot pleca, sau pot rămâne pentru o perioadă de jumătate de an. Dacă se stabilește că sunt din afara muncipiului Chișinău, însă, aceștia sunt orientați spre primăriile din localitate”, ne spune Natalia Leu. Astfel că unii, care nu au domiciliu și doresc să beneficieze de servicile Centrului își ascund identitatea și locul de baștină. Totuși sunt și persoane care preferă să se întoarcă în stradă și nu pot fi opriți, pentru că Centrul de Găzduire este o instituție deschisă, menționează Natalia Leu.

Un mare procent al beneficiarilor sunt persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, mulți dintre ei suferă de alcoolism, iar unii consumă și droguri. Pentru a colabora cu intituțiile abilitate să le ofere tratament, azil, sau alt gen de ajutor, acestea au nevoie de acte, iar majoritatea oamenilor străzii care ajung aici nu le posedă, aceasta fiind una din probleme majore cu care se confruntă colaboratorii centrului. Natalia Leu ne spune: „În unele cazuri colaborăm cu diferiți sponsori, cu rudele, pentru a le perfecta actele. Una din performanțele Centrului, în anul 2018, a fost faptul că 20 de beneficiari au fost plasați la azilele republicane pentru persoane în etate, acest fapt constituind pentru Centrul nostru un succes”, menționează directorul adjunct al instituției.

Deși o parte din persoanele fără adăpost au probleme de sănătate, totuși o mare parte dintre ei au capacitatea de muncă, dar refuză să lucreze. “Uneori mai participă la lucrările de îngrijire a teritoriului, dar de multe ori refuză până și să-și facă oridine în dulăpir, știind că infirmiera va face acest lucru. Pe cei care vin la noi îi îndreptăm spre Oficiul Forței de muncă, cu care colaborăm, dar de multe noi aflăm că persoanele respective nici nu au ajuns acolo”, mai menționează Natalia Leu.

A fost un caz ce pare amuzant la prima vedere, care vădește nedorința oamenilor străzii să muncească. În urma unor tratative cu un angajator (căci nu toți sunt de acord să le ofere de lucru oamenilor străzii!), acesta a venit și i-a invitat să lucreze la o fabrică de carton. A doua zi toți cei 12 potențiali angajați au acuzat febră!

Natalia Leu consideră că legislația ar trebui să fie un pic modificată, stimulându-i pe beneficiarii Centrului să fie mai responsabili, or oferirea condițiilor fără stimularea unei responsabilități, nu-i motivează să depună un efort pentru a-și depăși patimile, care în cele mai multe cazuri i-a adus în situația dificilă în care se află.

Cu toate defectele pe care le vede la tutelații săi,  în ochii Nataliei Leu se citește grija și mila față de ei.  Ea ne povestește cu emoție despre unele cazuri ieșite din comun, cum ar fi cel al un bărbat care a fost găsit accidentat pe un șantier și care cu greu putea vorbi. A fost adus la Centrul de găzduire unde i s-a oferit ajutor. Aflându-i identitatea, colaboratorii au găsit-o și pe sora bărbatului. Aceasta a spus că de mai mulți ani îl consideră mort, neavând nici o veste de la el. Precum s-a stabilit, acesta aflându-se la lucru peste hotare a fost amăgit de niște angajatori și deținut mult timp în captivitate. După ce a reușit să evadeze s-a întors la baștină, dar deoarece mulți dintre apropiații săi erau decedați, i-a fost rușine să vină acasă. Sora a venit imediat și l-a luat acasă, în cărucior de invalid.

Directorul Centrului de găzduire, Andrei Rotaru, a menționat că în fiecare an aici se crează condiții mai bune pentru beneficiari. El optează pentru organizarea unui Centru republican și mai multor centre raionale pentru persoanele pentru adăpost.

Cu unii dintre beneficiarii instituției am făcut cunoștință în odăile unde aceștia sunt găzduiți. Odăile sunt curate, cu 10-12 paturi în două nivele.

În secția pentru femei discut cu 3 dintre ele, care la stăteau la sfat. Natalia, de 65 ani a rămas fără apartament, fiind nevoită să-l vândă pentru a-și înmormânta doi dintre copii. Mai are două fiice peste hotare și așteaptă să-și vadă nepoții. În perioada rece a anului nu-și poate găsi de lucru, a fost amăgită de mai multe ori, odată când i s-a propus să îngrijească de o bătrână, altădată când s-a oferit să fie mulgătoare. A preferat să ceară azil aici și este foarte mulțumită că i se oferă hrană, condiții decente.

Pașa, așa s-a pezentat a doua interlocutoare, are 71 de ani.  A lucrat infermieră la un Centru al medicilor de familie din capitală. A avut soț, care a decedat, dar nu și-au înregistrat căsătoria „ca să nu-și murdărească paraportul”. Au trăit la gazdă, nu au avut copii, dar acum, rămasă singură, cu o pensie mică, nu se poate întreține. A plecat la țară, la casa părintească, unde au rămas două surori, dar acestea nu au primit-o. Întoarsă în oraș, a fost nevoită să doarmă cîteva nopți în stradă, unde a găsit-o cineva din cunocuți și a adus-o la Centrul de găzduire pentru persoanele fără adăpost.

Pe Vadim, un bărbat tânăr, cu o înfățișare bolnăvicioasă, foarte slab, l-am găsit cârpindu-și haina. A povestit în câteva cuvinte destinul său - s-a îmbolnăvit de diabet zaharat  în urma stresului suportat de moartea subită a părinților săi. A depus un efort și prin muncă a reușit să deschidă o  mică afacere, s-a căsătorit, are un copil. După ce soția a plecat peste hotare, „dupa bani mulți”, lucrurile însă s-au schimbat brusc, el rămânând fără bani și fără casă, starea sănătății agravîndu-i-se. „ M-am legat cu cine nu trebuia și am rămas în drum... Mulți ajung în situația asta...”, spune bărbatul cu înfățișare tristă. El speră că verișoara, căreia i-a încredințat să vândă casa părinților, îi va procura un alt apartament.

Ion are 37 ani. El a crescut la orfelinat. Deși are mai multe profesii, de naivitatea sa a profitat un angajator de origine romă, care l-a racolat să meargă la lucru în Ucraina, unde l-a ținut fără bani timp de 7 ani, împreună cu alte 60 de persoane. După ce a reușit să evadeze, a nimerit într-un accident, în urma căruia și-a pierdut capacitatea de muncă. Astfel a ajuns la Centrul de gazduire. Printre altele am aflat că visează la un telefon, fie și cu butoane, dar care să aibă radiou, fiindcă se plictisește...