Israelul lansează lovituri aeriene asupra Siriei

  • 04 Septembrie 2018 22:24
Israelul lansează lovituri aeriene asupra Siriei

Avioane israeliene au atacat marți poziții militare din Siria, iar apărarea antiaeriană siriană a reușit să doboare câteva rachete, informează agenția oficială de presă SANA, preluată de Reuters. Televiziunea de stat siriană afirmă că au fost doborâte cinci rachete.

O sursă militară siriană a declarat agenției citate că țintele se aflau în provinciile Tartous și Hama. SANA precizează că avioanele israeliene s-au apropiat la mică înălțime, de la vest de capitala libaneză, Beirut.

Organizația neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a confirmat că s-au auzit mai multe explozii în două localități din apropierea orașului Hama și lângă Tartous, cel mai mare oraș din provincia cu același nume, situat pe coasta Mediteranei. Jurnaliștii Reuters din Beirut au auzit zgomotul puternic produs de avioane cu puțin timp înainte de difuzarea știrilor despre atacurile din Siria.

O purtătoare de cuvânt a forțelor armate israeliene a refuzat să comenteze operațiunile de marți, precizează Reuters. Un oficial militar din Israel a confirmat însă pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că în ultimul an și jumătate țara sa a efectuat 202 atacuri asupra Siriei și că majoritatea obiectivelor aparțineau Gardienilor Revoluției, unități iraniene de elită. Potrivit acestei surse, asupra țintelor din Siria au fost lansate aproximativ 800 de rachete și bombe.

Sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău