Israelul a început vaccinarea adolescenților

  • 26 Ianuarie 2021 08:59
Israelul a început vaccinarea adolescenților

Israelul, țara cu cele mai multe vaccinări raportat la populație - peste 40 la sută -, a trecut la o etapă și mai agresivă. De acum, și adolescenții între 16 și 18 ani vor fi vaccinați. Între timp, campania susținută de vaccinare pare să-și arate roadele. Mai multe studii arată că epidemia pierde din viteză. Internările au scăzut cu 60 la sută în rândul pacienților de peste 60 de ani.

Adolescenții care vor să se vaccineze au nevoie de acordul părinților sau al tutorilor lor și pot refuza vaccinarea pe motiv de sănătate, dacă suferă de anumite alergii sau afecțiuni cu risc de efecte secundare. Cei mai mulți vor să facă vaccinul pentru că vor să scape de izolare.

 

„Am venit să fac vaccinul, ca noi, elevii, să ne putem întoarce la școală cât de curând și înainte de a face asta, având în vedere că vom fi expuși față de alți colegi, față de profesori, vreau să mă vaccinez. În vară a trebuit să dau un examen în clasă, apoi am intrat în carantină, pentru că în aceeași clasă a fost confirmat un caz. Trebui să ținem cont de aceste situații. Să intri sau nu în carantină. Carantina nu va mai fi necesară dacă ne vaccinăm”, spune un tânăr.

„Am venit să mă vaccinez, pentru că sunt la liceu, în clasa a XII-a, este important să revenim la normal, să scăpăm de coronavirus. Să ne putem întâlni din nou cu prietenii, să mergem ca până acum la cursuri, nu prin Zoom, ne va ajuta să reușim la examenele finale”, explică o tânără de ce a vrut să se vaccineze.

Campania de vaccinare națională a fost lansată la 19 decembrie într-un ritm intens, impus de premierul Benjamin Netanyahu, care a fost prima persoană din Israel care s-a vaccinat cu vaccinul anti-COVID Pfizer/BioNtech.

În jur de 150.000 de oameni pe zi au fost vaccinați împotriva coronavirusului în Israel, adică aproximativ un sfert din populație de la debutul campaniei de vaccinare. 

Israelul și-a propus ca până la jumătatea lunii martie să vaccineze cinci din cele nouă milioane de cetățeni cu ambele doze de vaccin anti-Covid. 

Premierul Benjamin Netanyahu: Închidem ermetic țara!

La ritmul în care își vaccinează populația, Israelul are tot mai multe studii care arată că și înainte de completarea procesului de imunizare, vaccinurile încetinesc răspândirea virusului și, foarte important, duc la scăderea numărului de forme grave. La trei săptămâni de la prima doză, chiar dacă se infectează, chiar și pacienții din grupe de risc dezvoltă forme mai puțin grave, unii chiar nu mai au nevoie de spitalizare.

Chiar și în aceste condiții, Israelul a decis să interzică până pe 31 ianuarie toate zborurile de pasageri de teama noilor tulpini ale coronavirusului, mai agresive decât varianta originală.

De marți, de la miezul nopții, până la sfârșitul lunii, avioanele companiilor străine nu mai pot ateriza în Israel. Excepție fac avioanele de marfă, avioanele pentru stingerea incendiilor și cele de urgență medicală. Noile restricții se aplică și companiilor aeriene interne ale căror zboruri vor avea loc doar în situații excepționale. „Sigilăm ermetic țara”, a spus premierul israelian.

„Închidem aeroportul Ben Gurion. În ciuda unor critici, suntem înaintea tuturor, nicio țară nu a făcut ceea ce facem noi. Iată că acem asta: închidem ermetic spațiul aerian, cu excepția cazurilor ieșite din comun, pentru a preveni intrarea noilor variante de virus”, a explicat Benjamin Netanyahu.

Sursa:Digi24.ro

 
 
 
 
 
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău