Israelul a identificat pe teritoriul său un prim caz al subvariantei Delta

  • 20 Octombrie 2021 12:02
Israelul a identificat pe teritoriul său un prim caz al subvariantei Delta

Israelul a identificat pe teritoriul său un prim caz al subvariantei Delta a coronavirusului, care circulă deja în mai multe țări europene, a anunțat Ministerul Sănătății, citat miercuri de France Presse, potrivit Agerpres.

"Varianta AY4.2, care a fost descoperită în mai multe țări europene, a fost identificată în Israel", a declarat ministerul într-un comunicat marți seară.

Un copil de 11 ani venit din Europa era purtătorul subvariantei. El a fost identificat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv și a fost plasat în carantină, a precizat aceeași sursă, subliniind că niciun alt caz nu a mai fost identificat de atunci.

Apariția acestei noi variante ridică temerile unei transmisibilități și mai puternice.

Dar, pentru Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică al UCL (Londra), această nouă variantă este încă rară și nu pare să prezinte același risc ridicat de transmitere ca alte tulpini.

Varianta AY4.2 a fost descoperită în Israel într-un moment în care țara are în vedere ridicarea unor restricții în vigoare, în special în ceea ce privește turismul.

Israelul a fost una dintre primele țări ce a lansat o campanie de vaccinare în decembrie 2020 care a redus contaminarea, dar răspândirea variantei Delta și ridicarea restricțiilor au favorizat apariția unui nou val, la care guvernul a încercat să răspundă prin lansarea unei campanii pentru a treia doză de vaccin.

Peste 60% din cei 9 milioane de israelieni au primit două doze de vaccin și peste o treime au primit trei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău