Irlanda planifică testarea pentru COVID-19 pe aeroporturi pentru a permite călătoriile

  • 11 Octombrie 2020 18:05
Irlanda planifică testarea pentru COVID-19 pe aeroporturi pentru a permite călătoriile

Irlanda intenționează să introducă testarea pentru coronavirus în aeroporturi ca parte a unei posibile alternative la carantină pentru unii pasageri care sosesc, deși nu este clar când va putea fi implementată această măsură, a declarat duminică ministrul sănătății, Stephen Donnelly.

Companiile aeriene Ryanair și Aer Lingus au criticat vehement guvernul pentru că a impus unele dintre cele mai stricte restricții de călătorie din Europa, fiind recomandată carantină de 14 zile pentru aproape toți călătorii care sosesc în Irlanda. Ca parte a unui sistem UE care urmează să intre în vigoare săptămâna viitoare, călătorii din regiuni cu niveluri extrem de scăzute ale virusului vor fi încadrați într-o categorie "verde" și li se va permite să călătorească fără restricții, însă foarte puține regiuni din Europa se califică acum.

Alte regiuni vor fi listate ca "roșii" sau "chihlimbar", iar guvernele respective vor trebui să impună restricții. Ministrul Sănătății, Stephen Donnelly, a declarat că poziția implicită ar fi să solicite călătorilor din regiunile "roșie" și "chihlimbar" să-și restricționeze deplasările. Testarea la aeroporturi "se va întâmpla pentru că este necesară ca parte a protocolului", a spus Donnelly într-un interviu acordat radioului RTE, dar el a refuzat să precizeze un interval de timp. 

Sursa:Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău