Iranul ar fi lansat un nou dispozitiv în spațiu, americanii au dovada imaginilor din satelit
-
07 Februarie 2019 11:58
Administrația de la Teheran ar fi lansat un al doilea satelit, în pofida criticilor primite din partea Statelor Unite față de programul spațial, conform unor imagini din satelit analizate de specialiști americani, relatează Associated Press.
Imaginile din satelit au fost publicate de compania americană DigitalGlobe. Acestea arată lansarea unui satelit de la Centrul Spațial Imam Khomeini din provincia Semnan.
Presa iraniană de stat nu a raportat lansarea. Administrația de la Teheran a anunțat însă că urmează să lanseze satelitul Doosti.
Prima lansare a avut loc în luna ianuarie, cu satelitul Payam, dar aceasta a eșuat.
Analiștii au observat prin intermediul imaginii că zona de lansare avea inscripționat „40 de ani” și „fabricat în Iran”, ceea ce ar putea fi o referință la aniversarea de 40 de ani de la Revoluția din Iran, sărbătorită luna aceasta. DigitalGlobe a transmis că pentru lansarea satelitului pe orbită a fost folosită o rachetă Safir.
Iranul a declarat în mai multe rânduri că nu dorește armament nuclear și că sateliții nu au o componentă militară. De asemenea, Administrația de la Teheran consideră că nu încalcă rezoluțiile ONU, care au interzis acest gen de teste.
În ultimii zece ani, Iranul a lansat pe orbită mai mulți sateliți, iar în anul 2013 a trimis o maimuță în spațiu.
Iranul nu a oferit momentan informații despre lansare.