Iranul anunță suspendarea negocierilor cu SUA și amenință cu blocarea Strâmtorii Ormuz

  • 01 Iunie 18:40
Iranul anunță suspendarea negocierilor cu SUA și amenință cu blocarea Strâmtorii Ormuz

Iranul a anunțat suspendarea imediată a negocierilor cu Statele Unite, pe fondul intensificării acțiunilor militare ale Israelului în Liban, potrivit agenției de stat iraniene Tasnim.

Autoritățile de la Teheran au declarat, de asemenea, că au decis blocarea completă a Strâmtorii Ormuz și „activizarea altor fronturi”, inclusiv în zona strâmtorii Bab el-Mandeb, una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul mondial, transmite AGERPRES.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a scris pe rețeaua X că „armistițiul dintre Iran și SUA este necondiționat pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, avertizând că încălcarea acestuia într-o singură zonă reprezintă „o încălcare a armistițiului pe toate fronturile”.

„Statele Unite și Israelul poartă responsabilitatea pentru consecințele oricărei încălcări”, a declarat șeful diplomației iraniene.

La rândul său, președintele Parlamentului iranian și șeful delegației de negocieri, Mohammad Bagher Ghalibaf, a afirmat că blocada maritimă impusă de SUA și noile lovituri israeliene asupra Libanului reprezintă „o dovadă clară a nerespectării acordului de încetare a focului”.

Potrivit oficialului iranian, „fiecare alegere are propriul preț”.

Anunțurile vin după ce, în noaptea precedentă, Statele Unite și Iranul au efectuat noi schimburi de lovituri, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
19,4
Câțiva nori
Umiditate:69 %
Vint:0,53 m/s
Tue
23
Wed
22
Thu
23
Fri
20
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău