Irak | Două rachete au căzut în vecinătatea Ambasadei SUA din Bagdad
-
24 Septembrie 2019 09:24
Două rachete au căzut în noaptea de luni spre marți în apropiere de ambasada SUA din Bagdad, au indicat surse de securitate pentru AFP, pe fondul tensiunilor între Washington și Teheran, cele două puteri prezente în Irak, informează Agerpres.
'Două rachete de tip Katiușa au căzut, una în afara ambasadei, iar cealaltă la trei metri în interior de incinta ambasadei', a declarat o sursă de securitate din Zona verde, care se reduce de acum la misiunea diplomatică americană și împrejurimile sale.
Un al treilea proiectil a căzut în fluviul Tigru, situat în vecinătatea Zonei verzi, a precizat el.
La rândul său, un ofițer al poliției irakiene a confirmat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că 'două rachete de tip Katiușa s-au abătut în Zona verde, nu departe de ambasada americană'.
El a adăugat că s-a stabilit că tirurile au fost trase din sudul Bagdadului, o zonă unde numeroase miliții pro-Teheran controlează cartiere întregi.
Comandamentul militar irakian a indicat 'două tiruri' în vecinătatea Zonei verzi, între care unul înspre Tigru, fără să menționeze totuși ambasada americană.
În timp ce Bagdadul pledează de luni de zile pentru ca criza americano-iraniană să nu se extindă pe teritoriul său, sirenele ambasadei SUA, ultimul vestigiu al Zonei verzi din Bagdad deschisă de acum tuturor, au răsunat de două ori în cursul nopții de luni spre marți, au indicat surse străine din acest perimetru.
Irakul, devastat de ani de violențe și de conflicte dintre care ultimul împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, continuă să se confrunte cu lipsa de securitate, marcată de atentate sângeroase, chiar dacă acestea au devenit mai puțin frecvente.
În plus, acesta trebuie să facă față prezenței pe teritoriul său a milițiilor pro-Teheran înarmate și finanțate de către instructori iranieni.
Aceste tiruri nu au fost deocamdată revendicate.
Ultimul atac de acest gen datează din 19 mai, când o rachetă a fost trasă asupra Zonei verzi, la numai câteva zile după ce administrația americană și-a rechemat în țară diplomații neesențiali din Irak.
Recentele raiduri asupra bazelor grupărilor paramilitare șiite irakiene apropiate Iranului - pe care acestea le atribuie Israelului - au generat temeri privind o escaladare, fără consecințe militare până în prezent, dar ale cărei repercusiuni se resimt la nivelul clasei politice irakiene, puternic divizată între susținători pro-Teheran și cei pro-Washington.
Acest clivaj ar putea genera, din nou, o dezbatere în parlament unde zeci de deputați militează pentru înscrierea cât mai rapid pe ordinea de zi a unui calendar privind plecarea forțelor străine din Irak, cu trupele SUA în frunte.